3....2....1.... CLICK. NUNTA

Daca va intrebati ce am mai facut in ultima vreme, sa stiti ca nu planuiesc sa ma marit, deci nu fac pregatirile pentru nunta. Si totusi am muncit de zor impreuna cu o echipa ambitioasa si perseverenta pentru ca astazi sa va prezentam tuturor produsul finit:
Da, stiu ca e prea devreme sa ne gandim la nunta acum, insa in Iasi sunt atatea femei care organizeaza minutios, pe o durata indelungata, de obicei 1-2 ani, propria nunta. Pentru toate aceste femei, noi sarim in ajutor astazi cu acest portal de nunti pentru Iasi. Pentru ca dorim ca pregatirile lor sa dureze mai putin, sa se bucure mai mult de momentele frumoase, nu sa se afunde in detalii. Avem solutia perfecta pentru toate cele care au spus marele "DA".
Si pentru ca am vrea sa avem o legatura speciala cu toate miresele actuale si viitoare din Iasi , le invitam sa comunice cu noi pe forum si sa impartaseasca tuturor cum decurg pregatirile pentru nunta lor.
Cat despre ce se mai intampla in acest univers al mireselor veti gasi pe blog in curand;cum si alte sfaturi sau idei pentru mirese. Nunta-iasi.com este prezent si pe Facebook si Twitter.
Si in final, daca va intrebati cine este in spatele acestui proiect, raspunsul este simplu: NOI, echipa Seoslayer.com.

Nunta va fi acum doar la un click distanta de organizat. Pentru toate miresele moderne.

Pentru nunta ta. Pentru tine.

Marţi 13

Nu trebuie sa fii superstiţios ca sa îţi dai seama că zilele de marţi 13 sunt mai spurcate ca mâţa neagră sau întorsul din drum sau alte chestii de genul.
13 iulie 2010... ziua cea mai nenorocită. Am pierdut sufletul cel mai drag din viaţa mea. De atunci nu mai am cui să spun "mamă". Cuvintele nu îşi mai au rostul. Nu ştiu cum au trecut ultimele 2 zile, au fost 2 secole sau 2 ore. Azi când am intrat în casă, ea nu mai era. Au venit toate rudele uitate sau dragi, cunoscute sau necunoscute, apropiate sau îndepărtate de Vaslui, dar mama nu a vrut să mai vorbească cu nimeni. Probabil că singurul lucru bun e acela că a scăpat de chinuri şi suferinţă, a scăpat de dializa făcuta o dată la 2 zile care dura 5-6 ore, de insulina făcută de 4 ori pe zi cu scopul de a-i controla glicemia, de pastilele de inimă, tensiune sau alte minuni de genul, de durerea de picior, şi semiîntunericul din jurul ei, de toate. Pentru asta mă bucur pentru tine mamă. Dar plâng pentru că nu ştiu unde te-ai dus şi pentru că ai lăsat o casă goală şi două suflete pustii.
Am văzut cum oamenii care au uitat de tine ieri, azi te-au vizitat cu flori, însă singurul lucru pe care îl aveam în cap e acela că în ultimii 5 ani de viaţă nu au mai trecut pragul, nu te-au mai sunat decât foarte rar şi nu ne-au mai invitat la ei. Asta pentru că toţi considerau că deranjează, când de fapt te izolau. Eu am fost aici, dar azi mă cert, pentru că adunând zilele am constatat că poate nu sunt suficiente. Eu am privit zi de zi cum doctorii te ciopârţeau şi smulgeau din tine viaţa fără a mai putea repara ceva. Te-am văzut cum ai chinuit în toţi aceşti ani, acum tu oare mă vezi cum sufăr?
Cel mai tâmpit lucru la tradiţiile noastre e că atunci când pierzi pe cineva drag eşti prea ocupat cu formalităţile pentru a jeli. Acum când s-a terminat totul am dreptul să plâng.

Adevărul gol-goluţ

Şi cum nu ştiu ce să mai fac pentru a trece timpul mai repede fără să fac practic ceva, am găsit din link în link două hărţi absolut geniale. Ideea e că atunci când mă uit la ele, mai ales la cea cu România, nu ştiu dacă să râd sau să plâng. Vorba aceea: asta e ţara nimănui... dar hai să facem puţin haz de necaz şi să savurăm aceste hărţi: Prima e despre cum văd americanii Europa, iar a doua este despre cum văd românii Europa. Oooo da! :))

Click pe poze pentru a le mări:

Sursa acestei imagini este: http://hazmedia.ro/2010/05/07/romania-in-viziunea-americanilor-neveste-comandate-pe-internet-si-vampiri/

Sursa acestei hărţi este: http://www.codres.de/2010/05/europa-vazuta-de-romani

Fără sens...

Am uitat cum e să pui mâna pe tastatură şi să scrii ce gândeşti sau ce ai păţit sau doar să îţi spui părerea despre ceva. Până nu termin cu licenţa, sesiunea, mutatul şi luna iunie, nu cred că mă mai pot gândi la ceva. După toate acestea, voi reveni la blogul meu abandonat şi voi încerca să îi povestesc ce-am făcut.

Mi-e dor de mare.... de copilărie... de vise.... mi-e dor să-mi mai fie dor. Mă doare lumea din jur, mă dor gândurile, respiraţia, oftatul, timpul doare... cuvintele, lacrimile, prăpastia în care mă afund.... mă cheama... nu mă duc..... am un plan, în aceste neînţelesuri sunt singura care mai ştie de mine... sau poate nici eu. Am uitat cum e să te bucuri de ceva.... de orice... oricât de mic, am uitat de prieteni, totul e de decor. Am îmbătrânit enorm, în mine zace acum ascuns durerea milioanelor de gânduri care le-am avut. Am avut o lună turbată, un haos total. Ştiu doar că nu mai vreau. Aştept cuminte să treacă. Eu nu mai sunt în mine... umblă pe stradă un trup gol... nu mă căutaţi, veţi căuta în zadar.

O voce mă cheamă la mal, m-am trezit ascultând Alexandrina Hristov.... ce voce.

Life in a building

Am primit astăzi un filmuleţ de la un coleg de grupă şi pot afirma că este absolut genial. Vreau să îl împart cu voi pentru că pe mine m-a făcut să zâmbesc. Este puţin cam exagerat, dar reflectă într-o oarecare măsură realitatea. Titlul spune totul. Enjoy it!

Life in a building

Recomandarea Nr. 3

Astăzi e vreme de stat în casă şi de uitat la un film bun. Aşa că am să vă recomand eu unul:
An Education (2009)

Totul se învârte în jurul lui Jenny(actriţa Carey Mulligan), o tânără de 16 ani din Anglia, care visează să studieze la Oxford, iar familia ei face tot posibilul să îi ofere o educaţie adecvată. În anii '60, când tinerele erau pregătite atât acasă cât şi la şcoală pentru măritiş, nu pentru facultate şi doar foarte puţine aveau posibilitatea de a ajunge la facultate, Jenny este pusă în dificultate când întâlneşte un domn (care se dovedeşte a fi un escroc) şi odată cu acesta dă de gustul mâncărurilor bune, restaurantelor luxoase, vede Parisul. Ce poate fi mai frumos pentru o tânără naivă din acea perioadă care îşi dorea doar să poată citi multe cărţi, să cânte şi să vorbească în franceză? Când se vede cu inelul pe deget, renunţă la şcoală, însă va primi o lecţie mult mai valoroasă de la viaţă. Va ajunge sau nu tânăra Jenny la Oxford sau va alege să devină casnică în schimb? Vă las pe voi să aflaţi. Consider că merită văzut. Eu aş fi preferat un final mai dramatic, dar este foarte drăguţ şi aşa. Avantajul nostru, a fetelor de azi, e că nu trebuie să mai alegem între căsătorie şi studii universitare.

De ce se căsătoresc oamenii?

Ajungem cu toţii să ne întrebăm mai devreme sau mai târziu dacă e momentul oportun să spunem marele "DA" (şi când zic mare, nu mă refer la scris cu majuscule) sau dacă mai trebuie să aşteptăm mult până se decide partenerul să ne ceară (valabil pentru fete bineînţeles). La 22 de ani împliniţi eu nu îmi pun problema asta, mă întreb însă de mică de ce ar vrea lumea să facă acest pas. Sunt eu singura împotriva curentului? Prietenele mi-au spus că această percepţie se va schimba cu timpul, sau când voi întâlni persoana potrivită. Mie sincer aceste lucruri mi se par aberante. De ce să ne strofocăm mintea cu idei de genul, când cel puţin până la 26-27 de ani ar trebui să fim liberi să cunoaştem, să explorăm, să descoperim lumea aşa cum este ea (şi ideea asta e valabilă tot pentru fete, chipurile nu e prea drăguţ/sănătos să faci copii prea târziu). Însă pentru cele care nu au în plan şi copiii, se pot mărita liniştite la 30+. Cam aşa văd eu situaţia. Dar cei din jurul meu vin cu argumente de genul că trebuie să cunoşti omul, să stai cu el 4-5 ani şi după aia să faci pasul acesta. De parcă în 5 ani nu l-ai plictisit deja suficient şi i-ar mai trebui încă 40-50 de ani pentru asta. Plus că nu înţeleg cine ar vrea să locuiască toata viaţa cu aceeaşi persoana. Cine spune că oamenii sunt făcuţi pentru monogamie se amăgeşte singur/ă sau nu a scos capul pe fereastră să vadă că lumea nu înseamnă doar vecinul de lângă pe care îl cunoşti de la grădiniţă. Am întâlnit persoane care au venit la facultate logodite, dar după primul an de facultate s-au răzgândit repede. Bine mai e şi concepţia profesorilor mai bătrâni care spun că 70% dintre studenţi vin la facultate să-şi găsească jumătatea şi totuşi de ce să spui la 22-23 de ani "DA"?
De ce să faci asta când stai cu chirie, încă pe banii părinţilor sau dacă ai noroc, el e mai mare şi lucrează (dar tot nu e suficient)? De ce să te chinui aşa? Orice am spune noi, dragostea trece prin stomac, cât de naiv poţi fi să crezi că dragostea asta eternă care ţine 3 ani (mici excepţii desigur) îţi va ţine de foame, de cald şi de sete? (de cald s-ar putea să îţi ţină, pentru restul nu garantează nimeni).
Pe scurt de ce se căsătoresc tinerii în ziua de azi?
Am găsit numeroase răspunsuri: pentru că e criză, pentru că aşa TREBUIE (dacă mama şi tata, în special mama probabil mai speră să te vadă mireasă asta nu înseamnă că chiar trebuie), pentru că apar copiii din greşeală/sau pur şi simplu şi vrei să poarte numele tatălui (că doar nu îi laşi pe certificat fără tată), pentru că multe fete s-au visat de mici mirese cu rochii stufoase şi groaznic de albe (deşi să fim serioşi unde mai e puritatea rochiei de mireasă când locuieşti cu el de ceva vreme sau când ai deja un bebe pe drum şi rochia e puţin cam rotundă pe tine - dar să spunem că ipocrizia vine la pachet la tinerele domnişoare), pentru că locuiesc deja împreună şi vor să îşi facă un credit pentru casă nouă (ştiţi voi programul Prima Casă) că te saturi să plăteşti chirie după o vreme.
Motivele mai interesante dincolo de cultură şi dragoste sunt cele de genul: pentru că partenerul are chestii de care vrei să beneficiezi (are deja o casă, maşină - nu ţine de criză, doar de dorinţa de a pune mâna pe ceva bun), pentru că unii se tem de singurătatea extrem de mult (vestea proastă e că se întâmplă ca partenerul să moară înaintea ta şi tu s-o mai hârâi înca 10-20 de ani SINGUR - ironic nu?), pentru că multe femei cred că verigheta e cea care spune clar şi răspicat că individul e luat (dar au uitat că domnişoarele sunt atrase fix de verighetă şi de ideea că o proastă îl aşteaptă acasă, în timp ce el te duce în locuri luxoase şi îţi face toate mofturile - Anunţ: se cam ştie că amanta este mai iubită decât nevasta, aşa că uneori ar trebui să vă gândiţi bine ce post vă prinde), pentru a oferi siguranţă partenerului (ideea că chiar o iubeşti şi eşti dispus să o suporţi o viaţă cu toate toanele şi ifosele ei).
Sunt astea motive pentru care vreţi să vă luaţi? Unele chiar au sens, altele nu, însă ce mai contează, oricum dragostea e extrem de oarbă. Cine suntem noi să convingem oamenii să spune NU? Oricum cea mai bună sincronizare pentru o nuntă e când simţi tu că trebuie, dincolo de toate posibilităţile expuse mai sus. Pentru că aşa nu vei regreta pe viitor.
Şi desigur să nu uităm că mai există un procent (mărişor chiar) care se iau petru a putea divorţa. E şi asta o experienţă de viaţă.