heaven and hell

3....2....1.... CLICK. NUNTA

2010-08-16T09:22:00.000-07:00

Daca va intrebati ce am mai facut in ultima vreme, sa stiti ca nu planuiesc sa ma marit, deci nu fac pregatirile pentru nunta. Si totusi am muncit de zor impreuna cu o echipa ambitioasa si perseverenta pentru ca astazi sa va prezentam tuturor produsul finit:
Da, stiu ca e prea devreme sa ne gandim la nunta acum, insa in Iasi sunt atatea femei care organizeaza minutios, pe o durata indelungata, de obicei 1-2 ani, propria nunta. Pentru toate aceste femei, noi sarim in ajutor astazi cu acest portal de nunti pentru Iasi. Pentru ca dorim ca pregatirile lor sa dureze mai putin, sa se bucure mai mult de momentele frumoase, nu sa se afunde in detalii. Avem solutia perfecta pentru toate cele care au spus marele "DA".
Si pentru ca am vrea sa avem o legatura speciala cu toate miresele actuale si viitoare din Iasi , le invitam sa comunice cu noi pe forum si sa impartaseasca tuturor cum decurg pregatirile pentru nunta lor.
Cat despre ce se mai intampla in acest univers al mireselor veti gasi pe blog in curand;cum si alte sfaturi sau idei pentru mirese. Nunta-iasi.com este prezent si pe Facebook si Twitter.
Si in final, daca va intrebati cine este in spatele acestui proiect, raspunsul este simplu: NOI, echipa Seoslayer.com.

Nunta va fi acum doar la un click distanta de organizat. Pentru toate miresele moderne.

Pentru nunta ta. Pentru tine.

Marţi 13

2010-07-15T12:17:00.000-07:00

Nu trebuie sa fii superstiţios ca sa îţi dai seama că zilele de marţi 13 sunt mai spurcate ca mâţa neagră sau întorsul din drum sau alte chestii de genul.
13 iulie 2010... ziua cea mai nenorocită. Am pierdut sufletul cel mai drag din viaţa mea. De atunci nu mai am cui să spun "mamă". Cuvintele nu îşi mai au rostul. Nu ştiu cum au trecut ultimele 2 zile, au fost 2 secole sau 2 ore. Azi când am intrat în casă, ea nu mai era. Au venit toate rudele uitate sau dragi, cunoscute sau necunoscute, apropiate sau îndepărtate de Vaslui, dar mama nu a vrut să mai vorbească cu nimeni. Probabil că singurul lucru bun e acela că a scăpat de chinuri şi suferinţă, a scăpat de dializa făcuta o dată la 2 zile care dura 5-6 ore, de insulina făcută de 4 ori pe zi cu scopul de a-i controla glicemia, de pastilele de inimă, tensiune sau alte minuni de genul, de durerea de picior, şi semiîntunericul din jurul ei, de toate. Pentru asta mă bucur pentru tine mamă. Dar plâng pentru că nu ştiu unde te-ai dus şi pentru că ai lăsat o casă goală şi două suflete pustii.
Am văzut cum oamenii care au uitat de tine ieri, azi te-au vizitat cu flori, însă singurul lucru pe care îl aveam în cap e acela că în ultimii 5 ani de viaţă nu au mai trecut pragul, nu te-au mai sunat decât foarte rar şi nu ne-au mai invitat la ei. Asta pentru că toţi considerau că deranjează, când de fapt te izolau. Eu am fost aici, dar azi mă cert, pentru că adunând zilele am constatat că poate nu sunt suficiente. Eu am privit zi de zi cum doctorii te ciopârţeau şi smulgeau din tine viaţa fără a mai putea repara ceva. Te-am văzut cum ai chinuit în toţi aceşti ani, acum tu oare mă vezi cum sufăr?
Cel mai tâmpit lucru la tradiţiile noastre e că atunci când pierzi pe cineva drag eşti prea ocupat cu formalităţile pentru a jeli. Acum când s-a terminat totul am dreptul să plâng.

Adevărul gol-goluţ

2010-06-18T12:55:00.001-07:00

Şi cum nu ştiu ce să mai fac pentru a trece timpul mai repede fără să fac practic ceva, am găsit din link în link două hărţi absolut geniale. Ideea e că atunci când mă uit la ele, mai ales la cea cu România, nu ştiu dacă să râd sau să plâng. Vorba aceea: asta e ţara nimănui... dar hai să facem puţin haz de necaz şi să savurăm aceste hărţi: Prima e despre cum văd americanii Europa, iar a doua este despre cum văd românii Europa. Oooo da! :))

Click pe poze pentru a le mări:

Sursa acestei imagini este: http://hazmedia.ro/2010/05/07/romania-in-viziunea-americanilor-neveste-comandate-pe-internet-si-vampiri/

Sursa acestei hărţi este: http://www.codres.de/2010/05/europa-vazuta-de-romani

Fără sens...

2010-06-18T11:15:00.000-07:00

Am uitat cum e să pui mâna pe tastatură şi să scrii ce gândeşti sau ce ai păţit sau doar să îţi spui părerea despre ceva. Până nu termin cu licenţa, sesiunea, mutatul şi luna iunie, nu cred că mă mai pot gândi la ceva. După toate acestea, voi reveni la blogul meu abandonat şi voi încerca să îi povestesc ce-am făcut.

Mi-e dor de mare.... de copilărie... de vise.... mi-e dor să-mi mai fie dor. Mă doare lumea din jur, mă dor gândurile, respiraţia, oftatul, timpul doare... cuvintele, lacrimile, prăpastia în care mă afund.... mă cheama... nu mă duc..... am un plan, în aceste neînţelesuri sunt singura care mai ştie de mine... sau poate nici eu. Am uitat cum e să te bucuri de ceva.... de orice... oricât de mic, am uitat de prieteni, totul e de decor. Am îmbătrânit enorm, în mine zace acum ascuns durerea milioanelor de gânduri care le-am avut. Am avut o lună turbată, un haos total. Ştiu doar că nu mai vreau. Aştept cuminte să treacă. Eu nu mai sunt în mine... umblă pe stradă un trup gol... nu mă căutaţi, veţi căuta în zadar.

O voce mă cheamă la mal, m-am trezit ascultând Alexandrina Hristov.... ce voce.

Life in a building

2010-05-09T10:26:00.000-07:00

Am primit astăzi un filmuleţ de la un coleg de grupă şi pot afirma că este absolut genial. Vreau să îl împart cu voi pentru că pe mine m-a făcut să zâmbesc. Este puţin cam exagerat, dar reflectă într-o oarecare măsură realitatea. Titlul spune totul. Enjoy it!

Life in a building

Recomandarea Nr. 3

2010-04-12T06:53:00.000-07:00

Astăzi e vreme de stat în casă şi de uitat la un film bun. Aşa că am să vă recomand eu unul:
An Education (2009)

Totul se învârte în jurul lui Jenny(actriţa Carey Mulligan), o tânără de 16 ani din Anglia, care visează să studieze la Oxford, iar familia ei face tot posibilul să îi ofere o educaţie adecvată. În anii '60, când tinerele erau pregătite atât acasă cât şi la şcoală pentru măritiş, nu pentru facultate şi doar foarte puţine aveau posibilitatea de a ajunge la facultate, Jenny este pusă în dificultate când întâlneşte un domn (care se dovedeşte a fi un escroc) şi odată cu acesta dă de gustul mâncărurilor bune, restaurantelor luxoase, vede Parisul. Ce poate fi mai frumos pentru o tânără naivă din acea perioadă care îşi dorea doar să poată citi multe cărţi, să cânte şi să vorbească în franceză? Când se vede cu inelul pe deget, renunţă la şcoală, însă va primi o lecţie mult mai valoroasă de la viaţă. Va ajunge sau nu tânăra Jenny la Oxford sau va alege să devină casnică în schimb? Vă las pe voi să aflaţi. Consider că merită văzut. Eu aş fi preferat un final mai dramatic, dar este foarte drăguţ şi aşa. Avantajul nostru, a fetelor de azi, e că nu trebuie să mai alegem între căsătorie şi studii universitare.

De ce se căsătoresc oamenii?

2010-04-05T05:14:00.000-07:00

Ajungem cu toţii să ne întrebăm mai devreme sau mai târziu dacă e momentul oportun să spunem marele "DA" (şi când zic mare, nu mă refer la scris cu majuscule) sau dacă mai trebuie să aşteptăm mult până se decide partenerul să ne ceară (valabil pentru fete bineînţeles). La 22 de ani împliniţi eu nu îmi pun problema asta, mă întreb însă de mică de ce ar vrea lumea să facă acest pas. Sunt eu singura împotriva curentului? Prietenele mi-au spus că această percepţie se va schimba cu timpul, sau când voi întâlni persoana potrivită. Mie sincer aceste lucruri mi se par aberante. De ce să ne strofocăm mintea cu idei de genul, când cel puţin până la 26-27 de ani ar trebui să fim liberi să cunoaştem, să explorăm, să descoperim lumea aşa cum este ea (şi ideea asta e valabilă tot pentru fete, chipurile nu e prea drăguţ/sănătos să faci copii prea târziu). Însă pentru cele care nu au în plan şi copiii, se pot mărita liniştite la 30+. Cam aşa văd eu situaţia. Dar cei din jurul meu vin cu argumente de genul că trebuie să cunoşti omul, să stai cu el 4-5 ani şi după aia să faci pasul acesta. De parcă în 5 ani nu l-ai plictisit deja suficient şi i-ar mai trebui încă 40-50 de ani pentru asta. Plus că nu înţeleg cine ar vrea să locuiască toata viaţa cu aceeaşi persoana. Cine spune că oamenii sunt făcuţi pentru monogamie se amăgeşte singur/ă sau nu a scos capul pe fereastră să vadă că lumea nu înseamnă doar vecinul de lângă pe care îl cunoşti de la grădiniţă. Am întâlnit persoane care au venit la facultate logodite, dar după primul an de facultate s-au răzgândit repede. Bine mai e şi concepţia profesorilor mai bătrâni care spun că 70% dintre studenţi vin la facultate să-şi găsească jumătatea şi totuşi de ce să spui la 22-23 de ani "DA"?
De ce să faci asta când stai cu chirie, încă pe banii părinţilor sau dacă ai noroc, el e mai mare şi lucrează (dar tot nu e suficient)? De ce să te chinui aşa? Orice am spune noi, dragostea trece prin stomac, cât de naiv poţi fi să crezi că dragostea asta eternă care ţine 3 ani (mici excepţii desigur) îţi va ţine de foame, de cald şi de sete? (de cald s-ar putea să îţi ţină, pentru restul nu garantează nimeni).
Pe scurt de ce se căsătoresc tinerii în ziua de azi?
Am găsit numeroase răspunsuri: pentru că e criză, pentru că aşa TREBUIE (dacă mama şi tata, în special mama probabil mai speră să te vadă mireasă asta nu înseamnă că chiar trebuie), pentru că apar copiii din greşeală/sau pur şi simplu şi vrei să poarte numele tatălui (că doar nu îi laşi pe certificat fără tată), pentru că multe fete s-au visat de mici mirese cu rochii stufoase şi groaznic de albe (deşi să fim serioşi unde mai e puritatea rochiei de mireasă când locuieşti cu el de ceva vreme sau când ai deja un bebe pe drum şi rochia e puţin cam rotundă pe tine - dar să spunem că ipocrizia vine la pachet la tinerele domnişoare), pentru că locuiesc deja împreună şi vor să îşi facă un credit pentru casă nouă (ştiţi voi programul Prima Casă) că te saturi să plăteşti chirie după o vreme.
Motivele mai interesante dincolo de cultură şi dragoste sunt cele de genul: pentru că partenerul are chestii de care vrei să beneficiezi (are deja o casă, maşină - nu ţine de criză, doar de dorinţa de a pune mâna pe ceva bun), pentru că unii se tem de singurătatea extrem de mult (vestea proastă e că se întâmplă ca partenerul să moară înaintea ta şi tu s-o mai hârâi înca 10-20 de ani SINGUR - ironic nu?), pentru că multe femei cred că verigheta e cea care spune clar şi răspicat că individul e luat (dar au uitat că domnişoarele sunt atrase fix de verighetă şi de ideea că o proastă îl aşteaptă acasă, în timp ce el te duce în locuri luxoase şi îţi face toate mofturile - Anunţ: se cam ştie că amanta este mai iubită decât nevasta, aşa că uneori ar trebui să vă gândiţi bine ce post vă prinde), pentru a oferi siguranţă partenerului (ideea că chiar o iubeşti şi eşti dispus să o suporţi o viaţă cu toate toanele şi ifosele ei).
Sunt astea motive pentru care vreţi să vă luaţi? Unele chiar au sens, altele nu, însă ce mai contează, oricum dragostea e extrem de oarbă. Cine suntem noi să convingem oamenii să spune NU? Oricum cea mai bună sincronizare pentru o nuntă e când simţi tu că trebuie, dincolo de toate posibilităţile expuse mai sus. Pentru că aşa nu vei regreta pe viitor.
Şi desigur să nu uităm că mai există un procent (mărişor chiar) care se iau petru a putea divorţa. E şi asta o experienţă de viaţă.

Scufiţa roşie - dincolo de mit, poveste, psihologie

2010-03-20T12:55:00.000-07:00

Astăzi, în încercarea mea de a termina o carte cu puţină analiză tranzacţională, aşa ca pentru licenţă, am dat peste ceva ce mi s-a părut cel puţin interesant. Câţi dintre voi ştiu că terapeuţii folosesc pe pacienţi povestea lor preferată pentru a-i ajuta? Azi am aflat cine este de fapt Scufiţa Roşie, cea pe care o ştim cu toţii din copilărie, cea pe care a înghiţit-o lupul şi pentru care am plâns măcar jumătate dintre noi. Ce era atunci pentru noi? Doar o fetiţă care a vrut să-şi ajute mama şi s-a dus prin pădure la bunica, povestea o ştiţi şi voi. Ceea ce nu ne-am întrebat niciodată în copilărie, dar s-au întrebat psihologii: de ce Scufiţa Roşie a fost trimisă singură la bunica? Ce mama nepăsătoare avea să o lase prin pădure? Alt drum nu mai era decât pe acolo? Ce fel de bunica ar fi locuit singură, departe de oraş, în pădure? Cât de proastă era fetiţa să nu deosebească lupul de bunicuţă? De ce ar fi vorbit scufiţa cu lupul să îi spună unde se duce, ştiind că acesta e rău? Există lupi vorbitori? Şi multe alte întrebări de genul, care dau de gândit. Psihologii spun însă că transpusă în viaţa reală Scufiţa Roşie de la terapie este mereu o fetiţă abuzată în secret, de mică, de bunicul ei şi că de fapt acesta era lupul, de aceea Scufiţa Roţie nu s-a temut să urce în pat cu lupul, pentru că era un apropiat. O traumă a copilăriei despre care mama sau bunica nu află niciodată şi care se revarsă în viitorul copilei, ea având un anumit comportament cu bărbaţii cu care va interacţiona, privindu-i ca pe nişte lupi juniori, lupul cel bătrân fiind ascuns acolo în mintea ei şi fiind luat ca exemplu cel mai rău posibil. Aproape în toate cazurile tipa care vine la terapie deţine şi poartă o jachetă roşie. De fapt şi pentru această celebră "scufiţă roşie" purtată de copilă psihologii au o explicaţie. Ea simbolizează cel mai probabil menstruaţia tinerei, puritatea copilei ce urmează a fi sedusă.

P.S.: Mie chiar mi s-a părut interesantă ideea, pentru că uneori privind în jurul nostru putem găsi Scufiţe Roşii, dar nu ştim să le citim. E important să înveţi să descoperi lumea din jur din gesturi, fără prea multe poveşti.

Student caut finanţare

2010-03-18T05:05:00.000-07:00

Am avut în week-end dorinţa şi inspiraţia de a merge la Bucureşti împreună cu 2 colege de facultate. Nu am mers pentru a vizita "ză big city", ci pentru a participa şi noi la RIUF (ROMANIAN INTERNATIONAL UNIVERSITY FAIR) unde universităţi din 20 de state şi-au prezentat ofertele mai mult sau mai puţin generoase pentru tinerii studenţi sau viitorii studenţi ai ţărişoarei noastre în perioada 13-14 martie. Dacă eşti student în an terminal, în special la facultate de profil economic ai fi putut găsi aici undeva la 30-40 de mastere în altă ţară, însă foarte puţine erau fără taxă: ţări ca Austria, Danemarca, Irlanda, Germania te invită să studiezi fără să te gândeşti la bani. Dacă însă ai alege Anglia şcolarizarea te ajunge undeva la 5.000 - 7.000 de lire, fără cheltuielile de cazare, mâncare şi alte nevoi. Ce-i drept eu am rămas puţin fascinată de un master în Anglia. Se oferă cineva să mă finanţeze cu 5.000 de lire?

Cât despre universităţile de la noi au participat două, sau cel puţin atâtea am văzut eu: faimosul şi vechiul ASE şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" Iaşi. M-am bucurat să văd că o universitate a dorit să ofere tinerilor români o mostră din ceea ce numesc unii cel mai vechi centru universitar din ţară, chiar dacă oferta concurează poate cu cele din capitală şi ar spune mulţi că nu are şanse, să nu uităm că medicina noastră din Iaşi e plină de studenţi arabi şi greci.
Cât despre U.S.A au venit şi ei cu două oferte: Yale şi Stanford, dar se pare că au bănuit că românii noştri nu au bani pentru aşa ceva, aşa că au venit cu standuri goale, 3 afişe, 2 foi, fără alte oferte, broşuri şi explicaţii. A fost ceva doar din dorinţa de a spune că au participat şi ei, sau poate doar pentru a ne arăta nouă, amărâţilor că universităţile astea din filme chiar există, dar noi nu le vom vedea niciodată.

Şi cum azi e 18 martie, imbrăcaţi-vă comod, luaţi-vă colegii/colegele de cameră şi mergeţi la Hotel Unirea să vedeţi ofera universităţilor de care vă povesteam, mai aveţi câteva ore. E abia 14:40. Să fim mândri că vin şi la noi, că Iaşi este al 3-lea oraş după Timişoara şi Bucureşti în care se ţine acest târg.

P.S.: Eu am mers la Bucureşti pentru că am citit că la Iaşi vor fi mult mai puţine.

Cineva se mai gândeşte şi la natură

2010-03-12T09:03:00.000-08:00

Nu se întâmplă prea des, dar se mai întâmplă şi la noi ca cineva să aibă iniţiativa unei campanii prin care să mai încerce să responsabilizeze locuitorii minunaţi a unui oraş sau altul din "dulcea şi frumoasa" Românie. Se întâmplă şi la noi. Da, la Iaşi. Se întreabă cineva cum am descoperit asta? Răspunsul e simplu: stând la coadă la Kaufland-ul din Nicolina (că doar jumătate din viaţă ne-o petrecem stând la cozi interminabile, nu că am avea altceva mai bun de făcut) acum câteva zile, am observat o urnă cu baterii. Am fost foarte curioasă ce e cu urna aia, aşa că m-am apropiat de ea şi am observat şi că bateriile sunt uzate. Am constatat că nu e o reclamă la baterii, cum au făcut unii cu laptop-urile stricate sau vopsite, nu spunem ce brand (cred că ştiţi despre ce vorbesc eu aici). Este o iniţiativă a Asociaţiei "Mai bine"(foarte sugestiv numele), un proiect numit “Colectarea selectivă a deşeurilor de baterii portabile” ce se desfăşoară în perioada: noiembrie 2009 - noiembrie 2010, în Iaşi.

Unde putem depune aceste baterii uzate (şi acumulatorii desigur)? Avem la dispoziţie 50 de centre de colectare, printre care cică şi librării, universităţi, licee, cafenele, locaţiile se găsesc pe colectarebaterii.ro. Vă provoc să găsiţi voi celelalte locaţii, eu am găsit Kaufland-ul.
Şi pentru curioşi, s-a investit în acest proiect 14.969 euro (câtă precizie) şi a fost finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. Detalii despre acest proiect am găsit şi preluat de aici: http://www.lumebuna.ro/2010/02/01/iesenii-vor-putea-colecta-separat-bateriile-uzate.

Ideea este excelentă, însă întrebarea mea este următoarea: ce vor face cu toate bateriile uzate adunate? Să nu uităm că nimic nu dispare, totul se transformă.

Deja vu

2010-02-23T13:34:00.000-08:00

Nu visez cu ochii deschişi, nu visez nici măcar atunci când dorm, prea des, însă mă întreb de ani întregi de ce in visele mele călătoresc mereu cu trenul, de fiecare data alt tren, alţi oameni, dar niciodată nu ajung la destinaţia dorită? Trenul din visul meu ajunge mereu în gara greşită. Ceea ce este mai ciudat însă, e faptul că pe parcursul visului sunt liniştită, sigură că am luat trenul potrivit, merg din gară în gară, schimb trenul, schimb oamenii, alerg, există riscul de a pierde trenul, însă mereu ajung la timp şi mereu mă bucur pentru că voi ajunge în final undeva. Visurile mele încă din copilărie şi chiar şi acum se termină la fel: la final, văd cum ajung în altă gară, altă destinaţie, mă pierd pe drum, încerc să caut un tren care să mă întoarcă de acolo dar rămân aşteptând în gara greşită. Aţi avut vreodată senzaţia că aţi urcat în autobuzul/tramvaiul/trenul greşit? Dacă da, atunci cine a răspuns cu un da sincer acestei întrebări ştie senzaţia pe care o trăieşti atunci când crezi că ai greşit ceva şi vei ajunge la altă destinaţie. Ceea ce se întâmplă în mintea ta e o învălmăşeală de întrebări şi planuri: voi coborî cand opreşte şi mă întorc de unde am plecat. Asta e în mintea oricui cea mai simplă soluţie, pentru a fi sigur că nu mai greşeşti, te întorci de unde ai plecat şi cauţi să repari totul. Dar în visele mele nu am niciodată senzaţia aceasta că am greşit ceva. Şi de aceea ajung în final iar şi iar la o destinaţie greşită, iar ce e mai ciudat e că nici nu mă gîndesc cum să ajung unde trebuie, ci îmi doresc doar să urc în alt tren care să mă ducă departe de greşeala făcută, de destinaţia eronată. Nu înţeleg ce vrea visul acela să îmi explice, ideea e ca oricum întreaga viaţă a ficaruia dintre noi este considerată o călătorie. Nu am de unde să ştiu până la destinaţie dacă am ales sau nu trenul corect. Nu am cum să mă întorc, nu am cum să cer păreri. Sunt doar eu cu deciziile mele şi ce e mai ciudat e faptul că am impresia că unele decizii sunt greşite din punctul celorlalţi de vedere, dar nu îmi este teama de faptul că aş putea greşi, îmi asum riscul, chiar dacă dupa o retrospectivă a planurilor mele de viitor şi a deciziilor luate de una singură în viaţă, realizez că nu am ascultat de nimeni, că nu voi asculta niciodată, că nu voi avea dorinţe banale, că voi alege mereu calea cea mai grea. La urma urmei... sunt doar un călător care iubeşte drumul, destinaţia nu mai contează, voi urî tânăra aceasta nechibzuită peste 30 de ani, acum o înţeleg, o susţin, empatizez cu... mine.

Iluzie

2010-02-02T23:19:00.000-08:00

Am mai bine de două ore de când încerc să mai reţin ceva din ce citesc. Este 9:22..... acum câteva minute am simţit o rază de soare care vrea să mă avertizeze că e zi şi am auzit, pe bune sau în închipuirea mea cum cânta o vrăbiuţă. Am avut senzaţia ciudată cum că ar fi primăvară. Pentru prima dată în 22 de ani (aaa da, acum 3 zile a fost ziua mea, 22 - sunt bătrână) că vreau să vină primăvara... nu toamna, nu vara (de obicei vreau vara)... azi am avut o clipă în care primăvara mă chema. În mintea mea era deja totul verde. Nu vreau să întorc capul să mă uit pe geam, ştiu că realitatea e albă şi rece. Între timp voi bea cafeaua mea de toate zilele şi o tai la examen. Începe la 11. Nu mai am stare. Mă simt de parcă aş avea 15 ani şi chef de scris în jurnal, dar nu am evenimente. Banala sesiune. Va trece. Fac planuri de viitor: implică oameni noi şi un oraş nou. Dacă trec de achiziţii, voi ajunge acolo. Trec. Între timp mă lupt cu marketing direct. Un fleac. M-au ciuruit. Prietenia e relativă, realizezi asta când e ziua ta şi lumea te sună în loc să vină la tine. Cer prea mult. Ştiu. Voi renunţa la "eu" sociabilă când voi pleca. Vă va lipsi această persoană. Dar asta e de bine. E bine când în căutarea locului în viaţă laşi oameni cărora să le fie dor.

Să vă fie dor de mine! Asta vă doresc.

Gata. Cafea+citit... examen.

Un anişor

2010-01-10T14:38:00.000-08:00

Pe 8 ianuarie blogul meu a făcut un anişor dar am fost atât de prinsă de diferite chestii, încât uitasem asta. Mi+am amintit azi, puţin mai târziu... dar aşa sunt eu, dacă nu ar fi lumea din jur să îmi aminteasca, aş uita probabil şi de ziua mea. La mulţi ani, baby!
Ştiu că te-am neglijat în ultima vreme, dar asta pentru că de sărbători mă ascund bine de tot de obicei, pentru că le urăsc mult. Iar acum am revenit, sunt îndoliată, pentru că în viaţă oamenii dispar când îi vrei lângă tine, pentru că pe online poţi fi forever, dar în viaţă rămân doar câteva păreri.

Gata, la citit, mâine... adică azi am de la 8... prezentare la cercetări. Începe distracţia.
El vrea să mergem în Rusia. Eu vreau. Vodcă, frig, chestii. Dar când? Vedem noi. Important e că vrem amândoi.

Poezie de suflet...e pereche

2009-12-20T06:58:00.000-08:00

Ana Blandiana - Cuplu

Unii te vad numai pe tine,

Altii ma vad numai pe mine,

Ne suprapunem atat de perfect

Incat nimeni nu ne poate zari deodata

Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia

De unde putem fi vazuti amandoi.

Tu vezi numai luna,

Eu vad numai soarele,

Tu duci dorul soarelui,

Eu duc dorul lunii,

Stam spate in spate,

Oasele noastre s-au unit de mult,

Sangele duce zvonuriDe la o inima la alta.

Cum esti?

Daca ridic bratul

Si-l intind mult inapoi,

Iti descopar clavicula dulce

Si, urcand, degetele iti ating

Sfintele buze,

Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc

Pana la sange gura.

Cum suntem?

Avem patru brate sa ne aparam,

Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea

Si tu numai dusmanul din fata ta,

Avem patru picioare sa alergam,

Dar tu poti fugi numai in partea ta

Si eu numai in cealalta parte.

Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.

Suntem egali?

Vom muri deodata sau unul va purta,

Inca o vreme,

Cadavrul celuilalt lipit de el

Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?

Sau poate nici nu va muri intreg

Si va purta-n eternitate

Povara dulce-a celuilalt,

Atrofiata de vecie,

Cat o cocoasa,

Cat un neg...

Oh, numai noi cunoastem dorul

De-a ne putea privi in ochi

Si-a intelege astfel totul,

Dar stam spate in spate,

Crescuti ca doua crengi

Si daca unul dintre noi s-ar smulge,

Jertfindu-se pentru o singura privire,

Ar vedea numai spatele din care s-a smuls

Insangerat, infrigurat,

Al celuilalt.

Happy day

2009-12-16T11:49:00.000-08:00

Am licitat vineri o schimbare de look la Maviov. Azi am avut parte de ea. Ador faptul că am avut ocazia să fiu tunsă de domnul Ovidiu Cristea. E prea tare omul ăsta. El a oferit schimbarea de look gratuit echipei care a venit şi l-a abordat. În plus fetele din echipă au fost şi ele tunse la salonul lui, Maviov. După ce a întârziat mai bine de o oră, fiind prins în trafic (zăpada nu vroia să fiu tunsă sigur, ştiu eu), am avut parte de explicaţii peste explicaţii la cum ar trebui să arate părul meu (mătura mea de păr aş adăuga eu). Din trei variante explicate pe larg, am ales-o împreună pe cea mai drastică (sau doar mi-a dat impresia că am contribuit şi eu la alegerea tipului de tunsoare... oricum tare omuleţul). Am ieşit de acolo după aproximativ 3 ore cu mai puţin păr (muuult mai puţin păr), cu o părere excelentă despre cel ce este cunoscut drept fratele doamnei Geta Voinea, cu o promisiune că voi reveni, deoarece mi s-a promis încă un tuns in februarie sau sfârşitul lui ianuarie, pentru că astăzi nu am avut parte şi de vopsit (nu era cazul). Oricum aş fi revenit de bună voie, deoarece ador schimbările radicale. Şi să nu uităm faptul că undeva la 70% din banii daţi merg la bătrânii de la azilul din Bivolari. E bine de ştiut că mai sunt şi persoane care fac chestii caritabile, puţine, dar sunt.

Dacă nu ar exista întrebarea unde petrec sărbătorile de iarnă şi cu cine, aş spune că totul e perfect. Însă ar trebui să mă împart în 3 şi să fiu în 3 locuri diferite cu persoane diferite.
Dar până atunci mă bucur de ultimele zile în Iaşi din anul acesta... alături de...el.

Să arat şi poze cu noul meu look? Cred că pot să fac asta.

Un eveniment... plus un alt eveniment

2009-12-09T12:19:00.000-08:00

Între două evenimente, între nopţi nedormite şi zile fără timp de mâncare, pe ultima sută de metri înainte de sărbători şi toate chestiile gen spiritul Crăciunului, eu am decis să îmi fac puţin timp să spun ce fac acum. Nu am timp nici să respir, dar vreau ca cei din FEAA să ştie în ce m-am implicat.

Evenimenul care durează 3 zile şi a început azi, cu workshop-uri şi prezentări, un eveniment aflat deja la a doua ediţie, organizat de asdMark, este acum adresat studenţilor de la FEAA, în special specializării marketing şi tuturor studenţilor din anul I, dar şi elevilor. Prezentările acestea de carieră pot spune că sunt un lucru benefic pentru noi, nu avem decât de învăţat din experienţa unor oameni care au terminat marketing şi care stau acum la dispoziţia noastră.

Cum se numeşte evenimentul? ZILELE MARKETERULUI
Când are loc? 9-11 decembrie 2009
Unde? La corpul B, etajul 1, sala 417.
Înscrierile la workshop-uri şi prezentări se pot face la standul de la parter, dar la prezentări puteţi veni şi fără înscriere, deoarece locurile nu sunt limitate.

Mai multe detalii pe www.zilelemarketerului.ro

Cât despre cel de-al doilea eveniment, unii îl consideră doar un proiect la obiectul Tehnici de Vânzare. Eu şi o mână de oameni am pus suflet în acest proiect şi sperăm că va ieşi aşa cum ne dorim. Am renunţat la prezenţa la toate prezentările şi workshop-urile de la ZM, (şi regret asta, pentru că anul trecut am fost la toate) pentru a reuşi să facem totul bine la acest "proiect". Nu are amploarea primului eveniment, este organizat de anul III, marketing şi pentru mine este "our little baby".

Cum se numeşte evenimentul? Nepot pentru o zi. Licitaţie caritabilă.
Când va avea loc? Vineri, 12 decembrie 2009, orele 12:00.
Unde? În corpul B, etajul 1, sala B1.
Preţul biletului este de 3 lei. Banii fiind donaţi (vom cumpăra produse) unui azil de bătrâni din Bivolari.

La licitaţie veţi putea găsi cadoul potrivit pentru prieteni, iubit/ă şi toţi cei dragi la preţuri excelente.

Ce-mi place

2009-11-16T08:47:00.000-08:00

Ce-mi PLACE: BUNUL-GUST. Ciocolata. Adidaşii. Să cred că pot învinge orice obstacol în viaţă. Marketing-ul. Răsăritul de soare de oriunde s-ar vedea. Poker-ul. Persuasiunea. Delfinii. Să cred în mine. Marea. Să ştiu că sunt ceva mai inteligentă decât mulţi. Cămăşile purtate cu vestă. Turnul Eiffel. Mama şi bunica. Research-ul. Prieteniile ce rămân în timp. Bărbaţii care sunt bărbaţi. Să numesc "acasă" orice loc unde pot bea o cană de ciocolată caldă cu o prietenă. Negrul pur şi necolorat. Vinul roşu demi-dulce. Muzica. Gândul că după moarte nu mai există nimic. Pijamalele groase şi pufoase. Să spun tot ce gândesc. Cafeaua oricând, oricâtă şi oriunde. Poezia şi proza scurtă. Sentimentul de siguranţă când dormi cu cineva care să te strângă în braţe. Să spun "Miu" de fiecare dată când mă alint. Omiduţa mea pe care o iubesc toţi. Filmele horror, comediile si serialele. Să dorm foarte foarte puţin sau chiar deloc. Florile uscate puse într-un bol/cutie. Handbalul. Să cred că oamenii sunt făcuţi din energie cosmică şi că unii au mai multă decât ceilalţi. Plimbările lungi şi mersul pe jos fără ţintă. Reggae. Să cred că am fost în altă viaţă o mare actriţă. Pantalonii negri pană. Umorul pur şi inteligent, umorul negru şi ironia. Să ştiu că nimeni nu ştie când sufăr. Căldura. Cărţile. Fulgii de zăpadă când cad. Gândurile care fug atât de departe şi se întorc atât de repede. Faptul că mai există încă oameni atât de frumoşi şi luminoşi a căror energie o simt uneori. Călătoriile în lume. Faptul că nu-mi încalc principiile nici moartă. Indiferenţa mea faţă de ceilalţi. Drumeţiile. Faptul că nu cunosc nicioadată destinaţia, ştiu doar că trebuie să ajung. Stelele care cad şi cele care rămân. Laptop-ul meu. Lacrimile calde pe obrazul rece. Să gătesc. Copilul rebel din mine. Să vorbesc mult. Fisticul. Să râd. Pungile uriaşe cu pufuleţi. Să mă agit mereu. Îngheţata. Să gesticulez. Liberul arbitru. Ambiţia mea. Migdalele prăjite. Când am părul drept sau foarte creţ. Whisky dublu sec. Promisiunile celorlaţi. Să cred că pot să devin punctuală. Faptul că nu am nici o teamă. Că sunt eu şi numai eu, întotdeauna.

Stand up comedy cu whisky şi proiecte... Sau fără porcină

2009-11-07T05:24:00.000-08:00

Zilele în care mă lupt cu răceala şi proiectele au venit prea repede, nu pot face faţă la două lucruri simultane, pentru că una îmi mănâncă zillele, iar cealaltă nopţile. În aerul din Iaşi se simte teama: teama de gripă porcină, de în curând vom ajunge să umblăm cu măşti peste tot şi să ne fie interzis să mergem în grupuri. Să vedem atunci cum vor duce autobuzele oamenii în treaba lor, fără a forma din ei un grup: grupul nefericiţilor fără maşină. Miercuri am terminat primul proiect, azi e ziua cea mare în care îmi tot promit că mă voi apuca de proiectul la Achiziţii. Sper... Deci încet, încet scăp de ele, am învăţat să fac asta, doar sunt la marketing. Rămâne să vedem cum scăp de răceală, aici am o soluţie - pastilele magice din America de la Mălina. Mă duc cu uratul la ea mai pe seară, poate primesc pastile. Vineri am avut febră la facultate. Au zis unii că am porcină. Dar aseara prietenul meu Johnnie Walker m-a asigurat că porcina nu se prinde de mine, cum nu se prinde nimic de ruşi şi vodca lor. Îl cred pe cuvânt! Şi totuşi recunosc că am devenit mai precaută şi că am şi eu în geantă ca mulţi alţii un dezinfectant pentru mâini şi alte minuni. Colega mea din dormitor a făcut un blog despre porcină, scrie zi de zi fel de chestii, nu vreau să devin paranoică, aşa că citesc mai rar ce scrie.
Aseară am descoperit pe undeva pe strada gării, departe, un loc minunat 14 31 cred că se numeşte. Pe dinafară arată ca o casă în care locuieşte o bătrânică, când intri, zici că intri în beci, dar aerul medieval şi muzica bună îl fac să fie vizitat în special de rockeri şi oameni tatuaţi. Nu mă sperii eu aşa uşor, eu şi fetele vrem să mai mergem acolo.
Şi tot aseară am revăzut tot show-ul lui Pablo Francisco - Bits and Pieces. Nu ştiam decât unele secvenţe din el. Trebuie să îl vedeţi într-o zi/seară când aveţi chef de râs. E prea tare omul! Aşa că voi posta aici cele 5 părţi de show:

Idei de toamnă

2009-10-13T14:12:00.000-07:00

Dacă mă mai întreabă cineva ce vreau pe viitor, acum ştiu răspunsul la această întrebare. Dincolo de pace în lume şi un orgasm de două ore, voi cere mai întâi cât mai multe autobuze 28 şi 41 în acest minunat oraş... minunat cât e vremea bună, după aceea devine un calvar - toţi se îngrămădesc la autobuze, nu contează destinaţia şi ora. Important e să îţi stea bine părul când ajungi la destinaţie şi să nu fii stropită toată până la gât de noroi. Cum pot eu o biată studentă să lupt cu toate cucoanele care merg doar 2-3 staţii, cu toţi pensionarii, cu toţi puştii pentru care clopoţelul a sunat deja? Şi cu traficul infernal... şi am avut şi nenorocul de a avea cu excepţia zilei de miercuri, ore de la 8 dimineaţa. Superb... ploaie, vânt puternic, multe ore pierdute în trafic şi studenţi care culmea, chiar se duc la ore. S-a schimbat ceva peste noapte, bobocii de anul acesta sunt poate mai entuziasmaţi decât cei de anul trecut sau decât bobocii de noi de acum doi ani. Bravos! Nu am ce spune, e bine să mergi la şcoală, ar fi culmea să spunem că e rău, mai ales când asta ar însemna piatra de căpătâi a viitorului nostru chipurile. Am să pornesc de la ideea că toţi au visat atât de mult să ajungă la facultate, dar nu s-a obosit nimeni să anunţe şi autorităţile locale cineva că numărul studenţilor creşte rapid şi nu toţi locuiesc pe lângă facultate, drept fiind faptul că nu a mai construit nimeni cămine de ani buni cu siguranţă. Eu nu vreau cămin, vreau ca toţi ceilalţi studenţi care fac mai bine de 30-40 de minute cu autobuzul până la facultate şi care nu au maşini personale să primim autobuze mai des dimineaţa şi de preferabil ceva mai goale, să nu ne omorâm între noi ca şi cum mersul la facultate ar fi cursa cu obstacole sau o provocare în fiecare dimineaţă.
Şi în revoltarea mea totală, azi a trebuit să merg la un curs de dimineaţă şi să apara în faţa mea o persoana foarte dubioasă, o tanti absolut hidoasă, cu o voce ciudată, care chipurile cică a fost la prezentarea specializărilor la cei mai mici cu un an... după cum arăta această persoană am aşa un sentiment că anul asta vor fi mult... dar muuuult mai puţine persoane la marketing. Şi e pierderea lor, pentru că dincolo de legendele auzite şi de obiecte-problemă ce le deţine fiecare specializare, marketing-ul este lucrul cel mai frumos existent in FEAA asta fără doar şi poate. Mă plimb pe holurile facultăţii şi realizez că deşi nu mi-a plăcut nici o clipă, acum mă simt legată cumva de această clădire, a avut cineva grijă să ne facă să îi ducem lipsa, cineva diferit pentru fiecare dintre noi probabil. Regret că nu sunt 4 ani de facultate, pentru că specializarea la care sunt eu îşî merită timpul şi războiul cu autobuzele dimineaţa.
Am reuşit azi să îmi schimb şi tema de licenţă. M-am decis că trebuie să fie ceva serios, la care să îmi bat capul şi să citesc multe chestii, să fie o provocare, nu ceva plictisitor.

În plus acum mă simt ca şi cum aş fi fost călcată de un camion, dar asta pentru că am răcit şi nici măcar nu ştiu cum, nu sunt genul care să umble semi-îmbrăcată. De vină e toamna care a aterizat peste noapte... Am intrat în carantină şi noi peste zi... pentru că nici colegele mele de apartament nu se simt prea bine. Sper să mă refac repede.... urmează minunatul proiect la achiziţii care ne va seca pe toţi de puteri cu siguranţă.

P.S.: Sper doar ca după "Zilele Iaşului" să se mai liniştească treaba în trafic şi să dispară agitaţia aceasta inutilă, oraşul să rămână al nostru, al studenţilor, nu al pelerinilor şi al târgoveţilor.

SEC

2009-10-06T11:52:00.000-07:00

Nu poţi pierde ceea ce nu ai avut niciodată!

.............................................................................

Sec.Mai sec ca orice vin e că poate acum te ţin...
De mână, şi peste un an sau mai puţin ne trezim
Că nu mai ştim de fapt cum să ne ocolim
Că noi doi nu mai suntem de mult în acelaşi film

.................................................................................

groaznic de adevărat.............. SEC.

Orice sfârşit duce spre un nou început

2009-10-03T03:21:00.000-07:00

Gata. S-a terminat toată povestea. Am aflat adevărul şi acum ştiu că tot ceea ce am crezut frumos a fost doar o mare minciună. Poţi spune ce vrei, eu nu iubesc mincinoşii, nici măcar nu mai acord o a 2-a sau a 3-a şansă. Nu merită nimeni, nici măcar eu. Eu care am greşit doar pentru a-ţi plăti cu aceeaşi monedă. În viziunea lui chiar eram chit şi totul s-ar fi desfăşurat ca într-o poveste, însă pentru mine încrederea pierdută nu mai poate fi înlocuită cu nimic altceva.

Azi încep o nouă etapă: una în care nu sufăr, nu jelesc, nu plâng, nu trăiesc din amintiri. Azi fac planuri de viitor care nu te includ şi pe tine, azi uit de lume şi sunt singură... la fel de singură cum eram acum 9 luni. Da, azi amintesc lumii că toţi sunt la fel... că nimeni nu rezistă tentaţiei, oricât de motivat ar putea fi şi că dincolo de scuza că suntem doar oameni, nu există scuze, iertare, mântuire.

Ieri eram naivă, te iubeam, ieri credeam în puterea visului şi în noi. Când totul se năruie, trebuie să ai puterea să te ridici, să mergi mai departe. Se spune că atunci când eşti dezamăgit de cineva ai nevoie de o perioadă de refacere, o perioadă prin care să treci singur/ă şi să suferi. Eu nu am nevoie de nici o secundă pentru suferinţă, din contra, mă simt uşurată. E ca şi cum aş spune că am avut dreptate şi că mă bucur de victoria acelui fapt. Ştiu exact cum e lumea din jur, ştiu exact cum sunt toţi şi nimic nu mă mai surprinde. Nu ştiu dacă e bine sau rău. Ştiu doar că sunt sigură pe tot ce fac şi pe mine însămi şi asta e tot ce contează. O prietenă veche mi-a zis de multe ori că şi-ar dori să aibă puterea mea, tăria mea de caracter. Nu aş dori-o nimănui, nu e tocmai un lucru bun. Când nu mai reacţionezi în nici un fel la nimic, poţi fi considerat de gheţă.

Dar dincolo de ieri şi azi, există mâine... Mâine e tot ce contează. Mâine voi lucra la proiectele din acest semestru, mă voi decide şi eu la o temă de licenţă, voi petrece mai mult timp cu colegii de specializare, voi depune câteva CV-uri şi-mi voi primi viitorul cu braţele deschise, pentru că dincolo de orice zi, cât mai trăiesc, există mereu un mâine.

Întrebări fără răspuns

2009-09-11T07:07:00.000-07:00

Nimic nu e corect în viaţă şi deşi ştim cu toţii această lege, am învăţat-o sau o învăţăm încă fiecare în felul său. Primul lucru care îmi trece prin minte? Faptul că prietenul meu a fost invitat de ai mei la noi marţi. A dormit la mine, a băut vin şi a stat de vorbă cu tata, am mers la bâlci să ne dăm în maşinele (pentru ele şi pentru vata de zahăr îndur eu mersul la bâlci), am ieşit seara cu lumea, a fost o chestie oficială. Mi-era frică în liceu să le prezint un băiat, acum îl invită ei şi se poartă chiar foarte frumos. Ce face timpul din oameni, când creşti devii responsabil de propriile fapte.. şi culmea ei chiar au acum încredere în copilul răzvrătit de odinioară doar pentru că sunt mare. Dacă atunci când eram acasă, chiar şi la 17-18 ani, tata îmi fugărea colegii de liceu care veneau să mă invite la disco-frisco, tata era pe atunci un fel de balaur cu 7 capete pentru cei din jurul meu, până şi fetele nu veneau la mine de teama lui, iar acum ce face? Socializează cu prietenul meu. Ce s-a întâmplat cu el nu ştiu, dar în loc să mă bucur, îmi pun mii de întrebări. Viaţa e cu adevărat complicată când eşti mare şi toate obiceiurile celor din jur dispar odată cu inocenţa copilăriei. Şi când nu mai există nici măcar un obstacol, unde e bucuria că ai reuşit să treci peste el? Şi când nimeni nu te mai contrazice şi părinţii iau de bună opinia ta, cu cine să te mai cerţi? Unde au dispărut problemele adolescenţei mele? Vârsta mă impiedica să fac tot ce mintea imi dicta... vârsta şi părinţii... acum am devenit oare din senin deşteaptă? Acum contez pentru ei şi am dreptate? Şi eu pentru cine am luptat atâţia ani? Am rămas fără şansa de a dovedi ce am vrut mereu... sau poate că tocmai asta am făcut... am luptat şi am ajuns să dovedesc ceva... şi unde e bucuria victoriei? Unde e starea aceea că în sfârşit am dreptul să fac orice, să spun orice fără nici o problemă? Oare aşa s-au simţit şi femeile când au luptat pentru drepturile lor şi au obţinut ce au vrut? Oare aşa se simt învingătorii după un război? A fost practic războiul meu şi simt că timpul a distrus orice luptă... acum e pace... e linişte şi pace... acasa ... peste tot. Cu cine va mai lupta spiritul meu veşnic războinic?

Când nu mai există nici o problemă, înseamnă că eşti, în sfârşit, fericit?

Un pas înapoi... 3 paşi înainte

2009-09-06T06:17:00.000-07:00

Am dispărut, am umblat prin lume, am revenit, am văruit cu tata casa... a trecut o lună în care nu am scris nimic, nu am povestit cum a fost la Paris, nu am putut scrie fiind ocupată cu mutatul mobilei dintr-un colţ în altul pentru a schimba culoare camerei mele. Am adunat însă în cufărul ascuns al minţii mele amintiri frumoase, imaginea unor oraşe minunate, colorate, clădiri ce am auzit de ele doar în lecţiile de istorie din liceu şi care pe atunci nu mi se păreau importante şi nici nu mă interesa dacă există sau nu. M-a fascinat Parisul, un oraş încărcat de istorie... si Haga - un oraş ca în filmele americane şi să nu uit de Viena, toată lumea ştie cât de frumoasă e Viena şi cine a fost la Praga, lasă Viena în urmă, spunând că Praga e mai colorată şi mai frumoasă, însă eu aş adăuga doar mai colorată. Am văzut 9 ţări: Ungaria, Austria, Franţa, Belgia, Luxembourg, Germania, Olanda, Cehia şi Slovacia. A fost un circuit magic, un pas mic spre visul meu de a vedea întreaga Europă. Acum îmi doresc doar ca peste un an sau doi să fac un circuit în care să vizitez: Anglia, Irlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda şi încă unul separat care să includă doar Spania, Italia şi Portugalia. Elveţia şi Polonia au rămas pe lângă, dar văd eu unde le includ. Ideea e că nimic nu e imposibil, trebuie doar să îţi doreşti foarte mult. Iar când faci un astfel de circuit cu persoana iubită şi treci prin toate stările posibile şi ajungi să fii atât de legată de cel de lângă tine, te gândeşti că ai putea trăi restul vieţii aşa - călătorind cu el prin lume.
Şi las în urmă o vară de vis, care nici măcar nu ştiu când a trecut. Şi nu peste mult timp voi începe ultimul an de facultate. Pentru mine a fost ca o joacă primul an si jumătate din al doilea. Apoi am realizat că chiar îmi place ce fac, când am intrat mai serios în materie. Îmi place marketing-ul, dar nu am siguranţa că voi reuşi aşa uşor să lucrez în domeniu. Aşa că am început să mă gândesc deja la posibilitatea unei a doua facultăţi. Ştiu ce vreau, dar voi aştepta să scap de licenţă, mă înscriu la master şi apoi caut job. Până aici nu sună dificil, iar dacă planul cu job-ul nu merge, am să mă înscriu la a doua facultate. Mă descurc eu sigur. Până atunci voi savura ultimul an de facultate. Îmi va fi dor de gaşca din grupa 2121. Nimic nu va mai fi la fel. Sper doar să mai ieşim împreună, să nu fie fiecare ocupat cu grupa lui de specialitate şi să uite de noi. Acum pot spune că nu regret faptul că fac marketing la FEAA. Sistemul e aiurea, dar specializarea şi oamenii cu care petreci 3 ani merită totul. Aici am crescut mare!

De vei pleca.....

2009-08-03T07:04:00.000-07:00

Nu, nu încep să cânt sau să scriu aici versurile melodiei de la Iris, doar mi-am amintit de ea.... de ea şi de faptul că pe 9 august plec, adică plecăm - eu şi el - două suflete ce vor străbate în două săptămâni şase ţări. Ştiu că îmi va lua 2-3 zile să îmi fac bagajele, ştiu că voi avea ocazia de a domoli pasiunea mea pentru istorie undeva in Franţa şi în Germania, ştiu că ne vom plimba pe strazi necunoscute ţinându-ne de mână, ştiu că vom mânca lucruri ciudate şi ne vom cheltui toţi banii pe vinuri scumpe, ştiu că voi încerca să filmez şi să pozez tot ce se poate din ceea ce voi vedea, dar nu ştiu cum să iau de acasa mirosul fructelor coapte de pe masa din bucătărie, cafeaua cu prajiturele băută cu mama dimineaţa, berea la terasa băută cu Roxy şi planurile noastre pentru noul an universitar unde vom locui tot împreună. Abia aştept să plec, însă m-am obişnuit în aşa hal cu rutina de acasa, încât singurul care compensează această rutină e el - el ce mă va alinta şi cu care voi bea cafeaua în Viena, Paris, Praga sau Koln... Mă gândesc acum că această excursie ne va lega mai mult şi mă sperie ideea, aş vrea să fug singură în lume, dar teama mea nu va alunga bucuria ce o poţi simţi doar în doi, siguranţa braţelor lui, a ochilor lui de copil mic şi a zâmbetului lui larg, curat. Mi-e dor de cealaltă Rocs, nu ştiu pe unde umblă nebuna, unii spun că e în Germania şi că acolo va rămâne, nu vreau să cred asta, dar ştiu că ea va face aşa cum e mai bine pentru ea. Am atâtea gânduri de când a început vacanţa: cred că vreau să mai fac o facultate, cred că pot face asta desigur şi mai cred că visul meu de a vizitat cât mai multe ţări în această viaţă nu este imposibil, pentru că este singurul meu vis păstrat în timp.

A doua mea leapşă

2009-07-17T04:26:00.000-07:00

Blogul meu e în construcţie de câteva zile. Am făcut eu o boacănă şi mi-au dispărut multe setări, multe chestii din stânga sau din dreapta, multe imagini, a rămas cam sărăcăcios, iar pentru a reveni la forma lui iniţială sau măcar o parte din ce-a fost, mă stresez să îmi amintesc chestii din html, că am făcut acum nişte setări şi totul e în html. Mă descurc eu, nu-mi fac probleme. Dar dureaza ceva timp.
Aşa că azi am decis să preiau leapşa: Mesaje pe tricou de la hotcity . Şi ştiu că undeva prin ianuarie am pus 2 imagini cu tricouri cu mesaje, special pentru că mi s-au părut amuzante şi pentru că în mintea mea apărea mare scris: TREBUIE SĂ LE AM! Nu fac trimitere la postarea cu imaginile tricourilor, ci doar le pun din nou:

Preferata mea e desigur cea cu: "I have the pussy, so I make the rules." Cealaltă nu se aplică încă, dar când voi fi mămică aş purta un astfel de tricou.

Later edit: Mi-am amintit şi de ideea aia cu "One boyfriend is never enough" (de la Andreea O.), iar Morfina a zis o replică genială din deseniile ei animate preferate: "You've stolen my heart.... Good thing I've got 3 or 4 more in the freezer." Cred că şi aceste idei sunt excelente pentru un mesaj pe tricou.

I'm Gonna Be Rich!!!

2009-07-14T05:33:00.000-07:00

Da, da... şi nu o spun doar păsărelele din capul meu, ci şi testele pe care le fac în plictiseala mea de link după link. Şi dacă nu mă credeţi, o să postez rezultatul unui test făcut pe hotcity, deşi recunosc, ei susţin că voi fi bogată peste 3 ani, asta nu are cum să se întâmple decât dacă mă mărit cu un prinţ de pe o insulă cu nume greu de pronunţat sau dacă moare o rudă bătrână şi bogată şi fără copii şi îmi lasă mie moştenire totul. Rude de genul nu am, adică sunt sigură că nu aşa bătrâne şi nici chiar aşa de bogate, iar cât despre prinţ: 1. sunt puţin cam ocupată sau luată deja aş putea spune, "prinţul" meu nu mă îmbogăţeşte peste noapte, dar mă plimbă puţin (2 săptămâni) în august prin 6 ţări din Europa cu popas la Paris (romantic, nu?) şi 2. nu m-am gândit niciodată să accept oferta unui prinţ de genul pentru că nu ştiu bine geografie (nu am ştiut niciodată recunosc. Dirigu', săracu', mult s-a mai chinuit să mă înveţe, dar eu: Nu, Batman, Batman!) - şi acum sunt compromisă, nu mă pot mărita cu un prinţ pentru că nu aş şti niciodată cum să ajung acasă, dacă aş veni să îmî vizitez părinţii aici, m-aş rătăci pe drum.... şi problema cea mai mare e că nu m-aş înţelege cu el decât prin semne cred, chiar dacă se spune ca limbajul trupului e foarte important într-o relaţie, nu cred că ar fi suficient, sau mai bine spus aş muri de sete cu limbajul trupului cu tot. Şi cum eu nu am vrut să învăţ la şcoală decât lucrurile cu adevărat inutile, nu vorbesc 6 limbi, nu ştiu să mă orientez pe hartă şi - demonstrat în excursii - nu ştiu unde e Nordul. Cine ar vrea o prinţesă de genul?

Prin urmare, în momentul în care am conştientizat toate acestea, am ajuns să îmi fac singură un plan de a mă îmbogăţi. Cred însă că planul e pe o durată de 10-15 ani, nu 3. Şi totuşi voi posta rezultatele testului, pentru că aşa cum spun unii: Viitorul sună bine!

Te vei imbogati peste 3 ani?

Vei inota in bani - la propriu

Felicitari, peste fix 3 ani vei fi atat de bogata, incat te vei scalda in bani. Vei fi coplesita de bogatie si lux, iar viata ta se va schimba complet. In fiecare zi, o limuzina te va astepta in fata viitoarei tale vile, realizata cu o arhitectura in stil Gaudi, iar fiecare an va fi plin de calatorii care mai de care mai exotice pe taramuri de vis. Iti vei cumpara vile in Japonia, Mauritius, Malaezia, Goa si insulele Seychelles, unde iti vei duce toti prietenii, care de altfel iti vor ramane recunoscatori pe viata.

Testeaza si tu

Lucruri care nu trec prin timp

2009-07-13T02:04:00.000-07:00

Astăzi e luni 13,nu e mare lucru. Dimineaţă, prin casă mi-am amintit o melodie şi am început să cânt. Sunt melodii de neuitat, sunt versuri în care mulţi dintre noi ne regăsim. Asta e una dintre acele melodii pe care timpul nu ar reuşi să o aducă în anonimat. Sau aşa cred eu. Şi pentru că e începutul săptămânii am să fac zilele astea lista aia cu filme promisă, că şi aşa nu e mare lucru de făcut pe acasă. Şi cred că atunci când îmi va veni o melodie în gând voi posta repede melodia, aşa să mai aduc muzica în sufletele unora. Pentru toţi cei care ajung pe blogul meu: Savuraţi melodia aceasta!

Când voi creşte mare, vreau să devin....

2009-07-11T01:33:00.000-07:00

Cu această idee ne trezeam adesea în gând în copilărie, cu această idee mă trezesc eu în ultima vreme. Zi de zi visam ce vom fi când vom deveni adulţi. Speram să creştem repede, să putem deveni mari, frumoşi, puternici, să avem tot ce ne dorim. De ce când suntem mici nu ni se atrage atenţia că nu se va întâmpla aşa cum visăm? De ce ne lasă lumea din jur să visăm la orice? De ce nu ni se spune de la început care este drumul pe care trebuie să-l urmăm pentru a ne îndeplini visele? şi că unele visele nu ajung niciodata să devină realitate?... unele vise sunt proiectate să rămână vise... cum unii oameni rămân mereu copii în sufletele lor. Să fie asta frumuseţea viselor din copilărie? Vise ce cândva păreau realizabile şi doar timpul oprea realizarea aceasta. Să fie asta inocenţa pierdută în timp? puterea de a crede în propriile vise? Când mă gândesc la copilul Loredana, ea la grădiniţă, îmi amintesc ce îşi dorea să fie când va fi mare: educatoare. A fost cred impactul acela profund asupra micuţei Loredana că cineva poate avea grijă aşa de frumos de tine şi de mulţi alţi copii, fără să fie mama nici unuia dintre ei. Era ceva magic în femeia aceea, era ca o Zînă bună. Şi ce îmi mai amintesc despre ea acum, după atâţia ani e că ea m-a susţinut şi a crezut în visele mele de copil, i-a convins pe ai mei să particip la Tip Top Minitop. Eram un copil vesel ce cânta mereu... am păstrat asta în sufletul meu, a rămas întipărit în adultul Loredana, ca şi melodiile copilăriei ca şi piesa din concurs cu care am luat locul 2 atunci - "Caravanele"

Nu vreau să transform blogul în jurnal, dar azi vreau să vorbesc despre vise şi cum altfel să mi le amintesc decât de la început, de când am realizat că pot visa? şi mai ales, de când am început să îmi doresc să transform aceste vise în realitate? Şi trecând la o altă etapă a vieţii mele, în şcoala generală îmi doream să devin avocată, în mare parte pentru că şi colegul de bancă avea acelaşi vis şi pentru că bunicii mei mă vedeau fiind aşa ceva. Dar şi pentru că era perioada când apăruse serialul Ally McBeal. La liceu am vrut să devn actriţă, acesta era un vis tot din copilărie, dar când eram mică nu credeam că există un astfel de job, credeam că actorii - mă refer aici la cei de la teatru- sunt acolo în timpul lor liber şi fac asta pentru distracţie. Mi s-a părut ceva atât de măreţ ca mii de oameni să te aplaude la scenă deschisă. Părea ireal chiar. Mergând la teatru încercam să simt ce simţeau acei actori, aveam pe atunci impresia că poţi trăi din asta toată viaţa, fără să îţî mai pese de bani sau alte lucruri materiale.

Şi da, am fost unul din acei copii care îmi doream să devin musafir când voi creşte mare, pentru că mi se părea că musafirii au toată atenţia într-o casă şi că eu, copilul sunt ignorat când vine vorba de musafiri. De ce toată lumea se pregăteşte ca la inspecţie când ştie că va avea musafiri? E ceva fascinant şi cu musafirii ăştia. Şi totuşi când am devenit musafir în propria casă, plecând la facultate în alt oraş, nu a mai fost nimic fascinant, nici măcar plăcut... am simţit un gol... nu e frumos să fii un astfel de musafir... cred că să fii musafir nu e frumos deloc, eşti doar un străin care vine, e tratat bine puţin timp şi pleacă. Nu vreau să fiu musafir în viaţa nimanui, vreau să vin şi să rămân acolo pentru totdeauna, nu doar pentru ceva timp. Nu-mi mai plac musafirii.

Şi dacă mă întreb acum, când mai am un an şi termin facultatea ce voi deveni când voi fi mare, nici eu nu ştiu. Visele au dispărut, nu mă mai ghidează. Proiecţia mea în viitor e incertă. Nu voi fi nimic din ce şi-a dorit copilul Loredana. Dacă ar fi să vorbesc puţin cu mine cea din copilărie, i-aş spune azi: You're an optimist. That's what I want to be when I grow up.

Iar pentru eu cea din viitor, am o melodie în minte:

Summer Days

2009-07-02T05:34:00.000-07:00

Astăzi e o zi cu soare puternic...cum vor mai urma încă vreo 60 din astea pe puţin, trebuie să mă ascund undeva, cum stau căţeii la umbră. I'm happy! savurez vacanţa şi aştept să mai treacă două zile pentru a veni week-end-ul. De ce? Pentru că deja mi-e dor de tine baby, pentru că vom petrece un week-end special la Botoşani, unde nepoţica lui va fi botezată. Ruxandra micuţa... abia aştept să o cunosc. Ţi-am luat o rochiţă perfectă puiule, vei vedea. Aaaa... da.... şi eu am rochiţa perfectă pentru acest eveniment.
Şi dincolo de serialele pe care le urmăresc (văd sau revăd) în vacanţă, am avut de dimineaţă o melodie în cap, una care să înveselească ziua tuturor. Have a nice day! sau vacanţă.... sau amandouă.

V-am zis că-s HAPPY? cred că mai pun o melodie, una pe care am auzit-o prima dată acum ceva vreme, într-un cămin din Tudor, în camera prietenului meu. Mi-a plăcut foarte mult melodia şi văd că în 2 luni a ajuns pe toate posturile radio. E de bine oricum.

Iar legat de seriale, fac o listă în curând cu ceva drăguţ pentru cei care vor să îşi mai ocupe zilele acestea de vară.
.... aaa da.... Şi mi-e dor de mare.... de tine baby şi de mare... dar mergem noi şi acolo.... facem o gaşcă mare în august şi ne pierdem în valuri.

Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia

2009-06-28T23:58:00.000-07:00

Ideea e simplă: cui nu-i place ce scriu eu aici, să stea dracului departe de blogul meu!!!!

Two lovers - Recomandare film 2

2009-06-26T13:24:00.000-07:00

Am văzut de curând două filme care mi-au placut enorm. Primul şi cel care m-a pus pe gânduri este cu Joaquin Pheonix şi Gwyneth Paltrow şi se numeşte Two lovers, iar cel de-al doilea este The Reader. Pe amândouă vi le recomand tuturor cu căldură. Însă dincolo de recomandarea filmului, vreau să ajung la gândurile mele ce m-au răscolit pe tot parcursul acestui film.

Pentru cei ce nu au văzut încă filmul, nu e vorba de bigamie, ci de un tip care se îndrăgosteşte nebuneşte de vecina lui, însă el iese cu fată partenerului de afaceri al tatălui său.

Ideea e nu de a alege între bine şi rău aici, ci între acele iubiri, acele pasiuni nebune, flacăra cea mai arzătoare pe timp de vânt şi acele iubiri ce cresc în timp, ce pornesc de la n sentiment de îndrăgire, de respect şi cu timpul devin ceva.

Îmi amintesc acum că în copilăria mea nu am văzut astfel iubirea, decât ca fiind acea pasiune arzătoare, focul ce riscă să fie stins de norii adunaţi deasupra mea şi nu aş fi acceptat niciodată să renunţ la aşa ceva pentru ceva liniştit, calm, stabil, sigur. Am considerat pentru prea mulţi ani că viaţa e făcută să iubeşti atât de puternic şi să suferi la fel de tare ca şi intensitate o dată sau de mai multe ori în viaţă, altfel nu poţi spune că merită să trăieşti. Am privit cu milă pe cei resemnaţi cu liniştea şi am fost adepta furtunii veşnice. Când am ajuns însă la concluzia aceea cu peştele care luptă împotriva curentului moare electrocutat, am înţeles de ce sunt singura ce mai luptă, sau asa am crezut eu, că sunt o martiră sau ceva de genul.
În realitate în dragoste nu e chiar ca în toate celelalte domenii, poate de aceea se spune că în dragoste şi în război e permis orice, pentru că fiecare înţelege acest sentiment diferit şi fiecare alege să lupte în felul său şi să iubească în felul său... şi dacă nu demult, credeam că focul- pasiunea e tot ce îţi trebuie să menţii o relaţie, am înţeles acum că sunt mult mai multe la mijloc şi că pasiunea îşi are locul ei, dar nu e în Top 3.
Revenind la film, la sfârşitul lui am vrut să cred că undeva în subconştient face referire şi la alegerile oamenilor în viaţă de a ajunge în final pe calea cea mai uşoară şi de a ocoli calea cea grea ce avea să transforme în final călătorul într-o manieră uluitoare.
Se spune că majoritatea aleg "the easy way" conştienţi dintr-un motiv sau altul. Toţi ajungem la această intersecţie în viaţa noastră: aici alegem dacă să luptăm pentru visele noastre sau dacă mergem pe ideea cu destinul care le face pe toate. Destinul nu face nimic, nu încurcă, nu descurcă. Noi suntem cei care alegem drumul. Când însă drumul cel greu este blocat, ce rămâne de făcut? faci paşi înapoi spre drumul uşor. Şi aici toată lumea se întreabă cum poate fi blocat un drum din cele două, dacă noi am avut şi avem dreptul de a alege? În realitate eu cred că fiecare drum ales greşit până la momentul prezent blochează mereu şi mereu drumul cel greu, bucată cu bucată, pentru a te convinge să renunţi, pentru a te resemna în a parcurge cu mulţi alţii drumul cel uşor.

Am vrut să cred că filmul a vrut să arate că atunci când nu mai poti fi fericit alegând drumul mareţ, te resemnezi şi autoconvingi zi de zi că şi drumul tău e bun. Eu nici măcar nu vreau să mă conving de asta, cât încă am putere voi încerca să caut cărarea dintre cele două drumuri care să le unească. În esenţă, poţi fi fericit cu alegerea ta, indiferent de drumul ales, dacă tu eşti împăcat cu alegerea făcută. Şi spun asta, oscilând de la film, la viaţa celor din jurul meu, pentru că am văzut cum un copil-(o fetiţă) a venit pe lume şi a luminat inima şi casa părinţilor ei, a devenit universul lor, primul lor copil, iar alt copil ce urmează să vină a distrus viitorul parinţilor lui, i-a unit pe viaţă, dar i-a dus în partea aceea a drumului în care au ajuns să se convingă singuri că e bun drumul pe care merg, că asta îşi doreau de fapt şi ei.

Şi vorbind de drumuri, ştie toată lumea deja că Michael Jackson a ales azi un drum fără întoarcere. De ce amintesc şi eu asta? Pentru că am copilărit cu muzica lui şi am divinizat videoclipurile melodiilor sale şi schemele de dans unice. În memoria lui, o melodie ce o ascult la nesfârşit, pentru a ne aminti de el mereu:

R.I.P. Michael Jackson

Do not stand at my grave and weep, by Mary Elizabeth Frye

2009-06-02T15:08:00.001-07:00

Do not stand at my grave and weep,

I am not there, I do not sleep.

I am in a thousand winds that blow,

I am the softly falling snow.

I am the gentle showers of rain,

I am the fields of ripening grain.

I am in the morning hush,

I am in the graceful rush

Of beautiful birds in circling flight,

I am the starshine of the night.

I am in the flowers that bloom,

I am in a quiet room.

I am in the birds that sing,

I am in each lovely thing.

Do not stand at my grave and cry,

I am not there. I do not die.

E sau nu e aceasta revanşa studenţilor?

2009-05-08T05:55:00.000-07:00

La această întrebare ne vom răspunde cu toţii luni, 18 mai. De ce atunci? pentru că AsdMARK vă invită pe toţi studenţii de la FEAA şi nu numai la cea de-a doua ediţie a evenimentului SuPORTing. Nu demult v-am promis că vă spun ce pregătim la AsdMARK. Eii uite că a venit momentul să aflaţi şi sper să luaţi atitudine şi să veniţi cu mic cu mare la meciul caritabil dintre profesori şi studenţi. Meciul va avea loc la Sala Polivalentă, Iaşi la ora 18, pe data de 18, luna aceasta, cum am menţionat mai devreme. Anul trecut studenţii au luat bătaie, deci baieţi de la FEAA, veniţi la stand şi înscrieţi-vă sa jucaţi. Aveţi ocazia să vă revanşaţi pentru notele mici şi restanţele din timpul anului. Iar pentru cei care nu vor să joace şi pentru fete, veniţi să ţi susţinem pe băieţii noştri. E o zi diferită, o zi în care profii dau mâna cu studenţii pentru o cauză nobilă: Din veniturile realizate în urma vânzării biletelor şi din sponsorizări se vor achiziţiona echipamente sportive pentru copiii din Centrul de plasament pentru copii cu handicap locomotor şi tulburări de comportament „Ion Holban” din Iaşi.

Bilete veţi găsi în corpul B, la parter, la studenţii de la stand începând de luni, 11 mai sau la mine, chiar de azi. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre eveniment: www.suporting.wordpress.com.

Vă aşteptăm!

I'm back!

2009-04-25T14:25:00.000-07:00

Ştiu că unii m-au dat dispărută, a fost un fel de moarte clinică pe online cu şirul de probleme şi întâmplări, cu net-ul împotriva mea şi laptopul fugit de-acasa cu program de la 6:30 pana la 22:30 plecată de acasă, unde să mai apar şi eu? Însă nu m-au lăsat să mor, nu am destui duşmani, nu mănâncă nimeni colivă şi nu dansează nimeni pinguinul (Hahaha). Clar? Because I'm back and still alive. M-au resuscitat ăştia ca-n filmele de groază, Roxy a venit cu laptopul meu, s-a dus la Airbites şi le-a dat bătăiţă (e rea tare Roxy a mea, muşcă din ei, ce să mai), a venit week-end-ul şi nu tu job, facultate, curs de ghid... am puţin timp... şi cum îmi revin eu? răsfoind pe net link după link desigur. Am găsit în seara asta un documentar sau film sau ce o mai fi care ar trezi şi morţii, nu doar pe ăia aflaţi în comă. Ideea e că următorul lucru pe care îl voi face e să pun pe blog filmul şi câteva idei. Femeile trebuie... it's a MUST ... repet: TREBUIE să-l vadă în mod deosebit. Trecând peste asta, am mai găsit ceva pe youtube: 2 colege de la trunchiul comun filmate la un seminar de creativitate, bănuiesc eu aşa, în semestrul 1. Nu le zic numele, sper ca D.D. să nu se supere pe mine, le fac puţină reclamă... NOT, că doar cealaltă individă din filmuleţ e prietena mea... NOT again. A avut ea de comentat ţinuta mea de la marketing, nu am zis nimic, dar era o ţinută business (un costumaş cute aş spune, dar nu zic, nu vreau să mă laud), faţă de ciorapii ei de plasă, gata de mers la pescuit. Însă Lore nu a fost duşmănoasă, nu a scris nici o manea despre duşmani, nu a pus poze cu ea în ţinute fenomenal de aiurea, am zis în gândul meu doar atât: "Ţărăncuţă, ţărăncuţă...." şi am trecut peste, că e plină lumea de pitzi şi de ţărănci, dar mai grav e că cele din urmă nu-s paşnice, sunt crescute cu piaţa în sânge şi aşa vor muri (de precizat: piaţa aia de unde cumperi pătrunjel, nu altă piaţă), chiar dacă au descoperit facultatea. Drept dovadă filmuleţul acesta (gupa 2121 ştie ce şi cum):

Poezia promisă

2009-04-19T09:01:00.001-07:00

Ea
de Matei Ghigiu

ea revarsă peste noapte întâmplări
toarnă în pahare de cristal nisipul clepsidrelor sparte
ea calcă uşor pe cioburile zilei
sună la uşile necunoscuţilor să le ureze la mulţi ani
îşi toarnă în ureche frânturi de vise
furate din shopp-uri şi mall-uri
ea mă poartă uneori la încheietura mâinii
pe post de prim talisman,
alteori mă aruncă nervoasă în haosul cochet al poşetei
printre rujuri, creioane dermatograf, amulete, nimicuri,
ea are dorinţe unice şi paralele
pe care le ţine ascunse într-un şipet cu şapte lacăte de cristal
ea hrăneşte porumbeii din piaţă cu pop-corn
işi face planuri, işi face iluzii
pe care nu le respectă niciodată
ea fumează goală pe balcon
spre disperarea vecinilor
şi dispreţul general al soţiilor mirosind a zacuscă
din când în când pune pe zidul mov al dormitorului câte o scoică
de care îşi lipeşte mulţumită urechea
să asculte şoaptele mării
ea îşi agaţă pe umerii mei
toate lacrimile
toate melancoliile
toate nebuniile,
se face vinovată de prea multă tandreţe
ea doarme cu tâmpla lipită de bătaile inimei,
ţinând ascuns între coaste un sarut grav şi multicolor
căruia i-a pus fundă roşie să nu-l deoache
ea calculează tva-ul la fericire
dintr-o dorinţă bolnavă de a ţine socoteala exactă
a sentimentelor dăruite
ea are o casă fără camere la polul nord
în care îşi face anual o parte neînsemnată din concediu
împreună cu un amant de ocazie
ea-şi coase singură boarfe fistichii
pe motiv că e unică
şi nu i se potriveşte nimic din comerţul clasic
ea-şi pune în cafeaua de dimineaţă sirop de maceşe,
prepară clătite cu şuncă şi spanac,
îndoaie colţurile tristeţii cu unghiile,
ea se lasă iubită de necunoscuţi
ascultă beatles şi plânge,
don’t le me down, îmi şopteşte,
imprimându-mi pe palme săruturi chiluge,
ea bate la porţile norilor cu ploi neştiute
inventează poveşti triste
în care eroii principali sunt ucişi din primele pagini
ea umple aerul cu mistere
ea bea lapte cu bere
ea creşte în sine melancolii efemere
ea face colecţie de planete şi stele
ea râde
ea fuge
ea ţipă
ea curge
prin mine.

Cu buzunarele goale ne ţinem de mână... împreună (Sau dragoste în vremea crizei)

2009-04-17T15:26:00.000-07:00

"Ne-avem unul pe celalalt, asta conteaza... Mai mult decât orice" şi unii ştiu poate cel mai bine, că chiar contează, de cele mai multe ori împreună cu cineva poţi trece peste mări şi ţări, peste furtuni şi tornade. Poate că de asta Laurenţiu Duţă a pus punctul pe j, de ce pe j? că pe i pune oricine punctul. Eii, tot el ne spune că viaţa nu roz, dar ne îndeamă să visăm (să nu uităm că el e doar un Visător) oare aşa cum şi-a visat el o carieră solo timp de 10 ani de 3rei Sud Est? Acum o are, nu ştiu dacă are rost să mă pronunţ eu şi să întreb dacă a meritat, el ştie cel mai bine ce vrea. Îmi amintesc însă ce spunea Mihai alias Negrutzu pe vremea când încerca şi el ceva solo: "Spune-mi ce vrei, spune-mi ce vrei! Mă vrei pe mine sau banii mei?" Laurenţiu însă a fost mereu cel cu sentimentalismele şi acuma ne spune că nu-l afecteză atunci când nu are nici un ban. E criză tinere, e criză! pe toţi ne afectează... ce-i drept pe unii mai mult, pe alţii ma puţin. Să fie şi o a treia categorie acum - cea pe care nu o afectează nimic? pururi indrăgostiţii care trăiesc în lumea lor? E un alt stil pentru Laurenţiu, alte vremuri pentru noi toţi, iar dragostea, dragii mei nu ţine cont de criză, cum spunea şi Alice Năstase .

După ideea "TIME IS MONEY"

2009-04-14T13:53:00.000-07:00

Dacă încep şi această postare ca multe altele cu ideea că nu am timp, o să se întrebe lumea ce fac, de nu am timp? Că în general majoritatea se plâng că nu au bani, noroc în dragoste sau mai ştiu eu ce. La vârsta mea, se presupune că ar trebui să am timp, relativ. Ei uite că eu iar nu-mi mai văd capul de treburi. Sunt proactivă for ever cred. Când nu am timp, sunt cea mai fericită, pentru că asta înseamnă în mintea mea că folosesc la ceva timpul care uneori era peste măsură de mult. Am început să merg mai des la facultate, dar acum trebuie să văd cum fac să îmi modific orarul, pentru că de luni lucrez iar la APIA în programul acela cu studenţii. Este al doilea an consecutiv când sunt înscrisă în program şi asta nu poate însemna decât bani frumoşi pentru mine pe card pentru vacanţa de vară. Am fost întrebată dacă vreau să particip la Olimpiadele Comunicării, însă din lipsă de timp a trebuit să refuz, nu-mi place să încurc lumea şi am precizat asta (oricum îţi mulţumesc Alex pentru că am fost pe lista pentru completarea echipei tale, poate la anul vor fi alte vremuri, cine ştie? rămâne de văzut). Şi pentru că urmează o perioadă aglomerată, nu vreau să uit de blog. M-am gândit aseară să adun câteva spoturi preferate care mă amuză când sunt prea ocupată să mai zâmbesc. Vreau să le împart cu voi, pentru a nu uita să zâmbiţi, pentru ca problemele sau grijile să nu vă copleşească. În ordinea preferinţelor mele, enjoy it!

Prima mea LEAPŞĂ

2009-04-08T01:17:00.000-07:00

Am citit de curând la zâna măseluţă această leapşă. Ea ne invita frumuşel pe toţi să răspundem. Deci, de ce nu?

1. Care e singurul lucru pe care nu ai vrea să-l schimbi niciodată la tine?
Singurul? m-am cam obişnuit cu mine, nu prea vreau să mă schimb. Însă pun pe primul loc tăria de caracter. Sunt o persoană puternică şi aşa vreau să rămân. :D

2. Primul film care îţi vine în minte acum:
Knowing

3. Ce ai desenat ultima oara (pe hârtie, nu în paint) ?
Un mini-portret al unui coleg la un curs de C.C. ... mă mai prostesc şi eu, mă chinuie talentul uneori.

4. De câte ori ai spus "te urăsc" până acum?
Niciodată.... verbul acesta şi antonimul lui nu există la mine în vocabular.

5. Cu ce personaj din literatură te identifici?
La personajele întâlnite în copilăria mea chiar trebuie să contemplez. Aşa că nu pot alege mai bine decât să fiu acea EA din poezia lui Matei Ghigiu. (promit să pun şi poezia pentru cei care nu o ştiu).

6. Cât de bine te înţelegi cu tine?
Atât cât să nu mă dau afara din propriul eu. Nu prea mă înţeleg cu mine. Mine ăsta e prea încăpăţânată. orgolioasă şi alergică la mediocritate. Nu prea reuşesc să o conving să tacă. :))

7. Dacă ar fi să scrii o carte... ce titlu ar avea?
Se pune şi dacă am scris deja? Am început din liceu să îmi scriu memoriile (carte, nu jurnal), iar într-a 7-a cred sau a 8-a eram foarte hotărâtă să scot o plachetă de versuri, o am, nu am vrut să o mai împart cu nimeni. Aaaa... de titlu - nu am găsit niciodată titlul potrivit. Nu există... poate aşa ar trebui să se cheme "Nu există..." :))

8. Descrie în 3 cuvinte o persoana pe care încă nu ai cunoscut-o.
Şi vreau sau nu să o cunosc? :)) Să fie un "brand" de renume, nimic mai mult. :))

9. Continuă propoziţia:
Azi, încă adormită, m-am trezit visând ... că am timp, mereu vreau să cred că am timp pentru tot ce mi-am propus în viaţă, pentru a-mi atinge obiectivele, nu visele.... nu prea ştiu să visez, recunosc.

Îl invit pe Arkanar să răspundă, că e nou apărut pe aici. Şi toţi cei care îmi citesc blogul, desigur. :D

Totul e pe INTIMIDARE

2009-03-31T03:57:00.000-07:00

Ni s-a vorbit ieri la C.C. despre atitudine. Astfel a ajuns profa la ceea ce se numeşte atitudine a echipei de rugby poreclită ALL BLACKS. Nu mi-a ramas în minte decât dansul acela Haka, unde jucătorii pareau transfiguraţi în spartanii de cândva, sau mai rău, erau parcă animale sălbatice. Echipa din Noua Zeelanda merge la sigur pe intimidarea adversarului, deşi poate fi privită şi ca o echipă ce ţine la tradiţie, făcând din dansul de luptă al triburilor Māori un ritual sportiv, ce se obişnuieşte a fi "dansat" la începutul fiecărui meci internaţional. Are oare asta impact asupra adversarului?

Sânge pentru viaţă

2009-03-25T13:03:00.000-07:00

Aşa au numit cei de la FEAA campania lor din perioada 30 martie- 3 aprilie. Ceea ce vă recomand eu,studenţilor de la FEAA şi nu numai, este să nu treceţi cu vederea o astfel de campanie. Este şansa unor copii de a supravieţui, şansa lor de a creşte mari şi de a cunoaşte lumea în întreaga ei frumuseţe, aşa cum am avut noi ocazia... şansa lor de a fi salvaţi.. de VOI.
Da, VOI sunteţi cei care aţi putea salva o viaţă, să redaţi cuiva speranţa, să bucuraţi un suflet oricât de mic ar fi el. Gandiţi-vă mai întâi merită? Deseori ne întrebăm cât valorează o viaţă, dar când ai şansa de a salva pe cineva, totul devine brusc prea scump. Când eşti direct implicat totul e prea mult, nu-i aşa? Atunci cum veţi avea curajul de a cere celorlalţi să facă totul pentru viaţa voastră când veţi păţiţi poate ceva?
Dar cei mai mulţi nu păţesc nimic, stau pe margine privind cum cei mici şi neputincioşi mor. Nu e treaba lor. Nu e responsabilitatea lor. Dar stă în puterea lor, culmea!
Eu nu pot răspunde la acest îndemn, pentru că eu am fost mişcată de povestea Alessandrei Vasilică, o prinţesă de doar 4 anişori, pentru care azi mi-am luat inima în dinţi şi am donat sânge.
La centrul de Transfuzie săptămâna trecută mi s-a spus că pentru ea nu pot dona decât bărbaţii aflaţi la a doua donare. Nu am crezut-o pe tanti de la ghişeu de jos şi am întrebat peste tot dacă eu cu grupa de sânge B si Rh-ul pozitiv pot dona pentru această fetiţă. Azi am donat. Ca ea sunt mulţi alţi copii, care în plus nu au pe nimeni. Aveţi şansa să îi ajutaţi. Eu am făcut-o pentru Alessandra, nu a fost aşa de rău. Recunosc, am fost azi ceva mai palidă şi am dat şi lucrare la monedă, am băut ceva mai multe sucuri, dar a meritat. Ea şi toţi aceşti copii sunt viitorul nostru.
Cum aveţi voi grijă de acest viitor?

Am pus două poze cu ea,de pe 14 martie, când a împlinit 4 ani. Ziua aceea nu o va uita probabil, pentru simplu fapt că a fost nevoită să şi-o petreacă în spital, unde e şi acum.
Aceasta e povestea Alessandrei scrisă pe portal la noi, la FEAA:
"Vă solicităm ajutorul în ajutorarea micuţei Alessandra Vasilică (foto), care sâmbătă, 14 martie împlineşte 4 anişori.

Acum 3 săptămâni Alessandra a fost diagnosticată cu o boală crâncenă: Leucemie acuta limfoblastică.

Pentru salvarea ei avem nevoie de donatori de sânge. De preferat grupa B3 (şi pozitiv şi negativ). Cei care sunt dispuşi să redea speranţa copilei şi familiei acesteia, sunt rugaţi să se prezinte la Centrului de Recoltare si Transfuzii Sanguine ( CRTS ) de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 21, între orele 8.30 şi 12.30 (telefon: 0332800749). Trebuie să specificaţi că doriţi să donaţi sânge pentru VASILICĂ ALESSANDRA. Doritorii cu alte grupe de sânge pot ajuta alţi pacienţi aflaţi în situaţii similare."

Unele lucruri trebuie văzute, unele- merită spuse

2009-03-17T08:08:00.000-07:00

Printre proiecte şi căutarea de sponsori pentru noul proiect în care suntem implicaţi toţi cei din asdMark, printre căutări pe Google şi cercetare pentru aceste proiecte, e imposibil să nu dai peste lucruri care să te distreze, să îţi facă ziua mai frumoasă. Săptămâna trecută Adi P. mi-a trimis un filmuleţ despre ce vorbisem noi la monedă şi credit: cămătari. Şi cel mai probabil aş fi uitat să îl pun pe blog, dar la seminarul trecut când profa ne vorbea de credite, Adi mă strigă şi-mi spune: "credit de un deget" şi am râs amintindu-mi filmuleţul. Aşa că, nu-mi rămâne decât să vă las şi pe voi să vedeţi ce e ăla credit de un deget. Bang!!! un deget.

Iar legat de proiecte: acum caut cu drag şi spor informaţii despre Chanel No. 5 şi mi-ar trebui mai multe chestii despre distribuţie, "placement". Oare dacă îi zic profei că "best place for Chanel No 5 is the woman purse" mă contrazice? Sau mă numeşte "poznaşă" cum m-a numit ieri profa de C.C.? hihi... aaa, da! O să vă spun în curând ce pregăteşte asdMark-ul pentru studenţii de la FEAA. Până atunci însă, vă las puţin în suspans.

Eşti binele, precum eşti... răul meu

2009-03-15T02:37:00.000-07:00

De câteva zile am în gând o melodie, pe care vreau sa o aveţi şi voi. Pentru toţi cei care au găsit fericirea, pentru "binele şi răul meu", pentru cei care încă mai speră, pentru cei care suferă, pentru cei care nu mai vor sa creadă... pentru că uneori o clipă de fericire te poate face să uiţi ani întregi de suferinţă şi aşteptare în tăcere, pentru că am promis că de data asta voi face totul să dureze, pentru că va fi prima dată când nu voi mai fi eu vinovată, sau poate că nu va fi... pentru că chiar nu găsim motiv "pentru o despărţire relativă".

Patul nu-i ca banca

2009-03-09T14:24:00.000-07:00

Din categoria: nicăieri nu-i ca la şcoală - azi chiar mi-a plăcut la facultate. Am învăţat lucruri noi: ştiu că am colege la specializare proaste şi analfabete (asta ştiam şi înainte, nimic nou până aici), ştiu că ele fac slide-uri kilometrice cu text pe care îl recită cu vocea sugrumată de parcă le aşteapta moartea, ţinută şi atitudine de prezentare varză şi le deranjează faptul că vorbesc prea mult. Îmi pare rău... NOT.... că nu aţi venit cu lecţia pregătită fetelor, aţi uitat sa tociţi ceva? Eu una, vorbesc doar din memorie, nu e vina mea. Dar na, nici a voastră nu e, cum a zis azi scumpa noastră profă (pe asta chiar o plac, super tipa) de Tehnici, la seminar "pe principiu: toate blondele sunt blonde, însă unele blonde sunt mai blonde decât celelalte", aşa aş putea sa zic şi eu ceva de o categorie simpatică (NOT, again) şi binecunoscută din FEAA. Ca la noi, la nimeni, frate! Ştiţi voi. Şi ca să nu fiu rea 100%, spun că azi mi-a plăcut Manolică la seminar, "prietena mea eşti!", vorba ei, că a fost bitchy-bitchy cu cele care au prezentat, le-a savurat pe pâine, a muşcat fără milă din ele, cu fulgi cu tot. Oare ce note o fi pus la aşa reacţii? Ei, dar nu asta contează, ea cică ne învaţă ceva - cum să facem o prezentare, însă eu zic că ar trebui sa ne tot înveţe vreo 2-3 ani, să iasa treaba "măi-măi" şi să n-o mai luăm cu "lugu-lugu"... V-am zis că-i frumos la facultate? Uite cum am parte de divertisment gratis şi învăţ şi multe lucruri noi, de exemplu: după semestrul ăsta ştiu cum să vorbesc cu un bebe, uite câte cuvinte noi adaug eu în vocabularul meu de la stimabila. Se pare însă că unii nu prea se gândesc să aibă copii pe viitor (ce să-i faci şi cu natalitatea asta? e criză, a zis profa că adio bebe in criză. Curat-murdar), aşa că varianta cea mai simplă când nimereşti din greşeală la cursul doamnei profesoare cu pricina e să îţi astupi urechile sau să îţi găseşti alte activităţi mai productive de făcut. Şi cum ieri a fost 8 martie, mulţi au venit ca zombii la facultate, mahmuri sau nedormiţi din cine ştie ce şi câte motive, dar nu-i nimic, la urma urmei şi la şcoala se poate dormi şi chiar fără nici o grijă,confortabil, nu te deranjeză nimeni, dormi "măi-măi", că decât să vorbească profa la băncile goale, mai bine la oameni care visează la nemurirea sufletului. Şi pentru că am promis că semestrul ăsta merg la şcoală (Chiar îmi pare rău pentru unii... NOT), eu - fetiţă conştiincioasă ce nu am fost niciodată in viaţa mea, dar s-ar putea să fiu, am hotărât să prind tot ce mişcă (şi pe cei care nu mai mişcă în front) din timpul cursurilor si seminariilor. Deci, I'm sorry Sebastian, că aşa am aflat că se numeşte personajul din imagine, care se hodinea la cursul de Comportamentul Consumatorului azi. Eu sunt mai rău ca paparazzi şi am şi ajutoare (cam ca Moş Crăciun, aşa)

Vedeta zilei

2009-03-08T04:27:00.000-07:00

Sigur este adorat de toată lumea din prima clipă. Cine este acest mic artist împănat? Caut pe net să văd ce informaţii ne oferă unchiu'Google. Fluffy m-a stârnit să caut, pentru că mi-a trimis linkul pe mess azi. Dacă ştiţi ceva de el, nu ezitaţi să îmi spuneţi şi mie.

Sincer pe mine m-a ameţit de cap, dansez în ritm cu el. Dar nu cred că pot să ţin pasul. Cei care au scris despre el, l-au numit: Frostie, papagalul care dansează şi cântă.

Later edit: de fapt ce spun eu? vedeta zilei e MAMA. Nu poate fi altfel azi, deci poate că Frostie e vedeta zilei de ieri.

Rezultatul sondajului

2009-03-06T13:38:00.000-08:00

Dacă astăzi s-a încheiat sondajul meu, simt nevoia să vă comunic rezultatele şi desigur să le comentez:
Au votat 34 de persoane - mult sau puţin, nu aş putea spune exact, pot spune însă faptul că nu am un răspuns câştigător, pentru că 44% din cei care au votat nu au înţeles ideea, nu-i nimic, nu toate cercetările sunt clare la o primă vedere, eu am făcut sondajul pentru că dincolo de amuzament, vreau să evidenţiez ceva şi anume faptul că toţi suntem ghidaţi de stereotipuri. Sau aproape toţi.

Le mulţumesc celor care au votat şi sper să mai voteze si altă dată, pentru că tot ce vrem să demonstrăm nu o putem face decât prin noi, cu ajutorul celor din jurul nostru, desigur.

That bitch ain’t a part of me

2009-03-03T01:03:00.000-08:00

Da, ştiu cum sună, dar sunt foarte sigură de faptul că asta spun cam toţi bărbaţii când nu mai sunt cu femeia care le-a fost dragă multă vreme şi care însemna poate totul pentru ei. Dar noi femeile, ne-am obişnuit cu felul lor, ştim ca oricât le-am oferi sau oricât am încerca să le facem pe plac, ei tot nu sunt mulţumiţi. În fine, ar fi multe de spus aici, dar ideea de la care am pornit vine de la Chris Cornell şi Timbaland, din melodia Part of me. Ei o spun pe faţă măcar, stilul lui Timbaland de fapt. Oricum, mie-mi place melodia. Enjoy the video!

Dume de la facultate

2009-02-25T10:12:00.000-08:00

Daca pana nu demult ma intrebam de ce as vrea eu sa merg la facultate, acum pot spune ca merita. Nu pentru profii pe care ii tot critic eu de zori, nici pentru obiectele mai mult sau mai putin de ajutor, ci pentru oamenii cu care impartasesc toate aceste: colegii mei de grupa. Daca luni e zi de specializare, marketing 11, miercuri, joi si vineri sunt zile de trunchi comun: 2121 sau 21-21 cum spune profa de moneda si credit. Eeee, magic 21, ce stie ea? Stimabila m-a ochit din prima zi, i-am sarit in ochi cum mi-au sarit mie cizmele ei lungi, lacuite si rosii, geanta imensa si verde, parul galben-pui, ridurile adanc infipte pe fata ei, ca si cum toata viata ar fi afisat un ranjet tamp si glasul molcom al unei doamne educatoare. Ceva aici nu se leaga, nu am nimic cu femeia, dar ea oare de ce o fi avand ceva cu mine? nu am nimic nici macar cu obiectul care il preda, nici cu etajul 5 si ora 16. Ea ce-o fi avand cu agitatia pe care o induc eu si faptul ca am un colt vesel? suntem atenti totusi la ea, nu cred ca noi suntem motivul pentru care orele ei nu sunt asa cum isi doreste tanti. Ideea e ca si azi si saptamana trecuta mi-a atras atentia sa nu mai stam in formula asta la seminar la ea si mai ales ca avem posibilitatea sa ne transferam la altcineva la seminar. Si sa scape ea de stres? nici nu se pune problema, nu plecam nicaieri. Nu, nu! Azi doamna A.R. (prescurtari ca in unele carti la numele personajului) mi-a zis: Loredana, nu vreau sa te mai vad intre baieti! ... pai eu ce pot sa zic: va rog sa inchideti ochii? la propriu! ca altceva nu stiu daca as putea sa fac, nu prea tine de mine, daca ei ma vor, eu de ce sa nu ii vreau? asta e singura mea bucurie de la FEAA: sa stau intre baieti, putini si pe cale de disparitie, dar nebuni si simpatici. E un fel de : "Lasati baietii sa vina la mine!", dar spus de mine, nu de Michael Jackson. Fara suparare acum doamna profesoara, unele fete au cunoscut baieti, altele NU si au ramas cu nu in brate pana la adanci batranete. Si cand zic cunoscut, includ aici toate aspectele. Si cum sa nu iti fie dragi zuzii nostri din 2121, in special cei doi Adi, cand ei sunt miezul? si nu ma refer la drag in modul ala kinky, nu, nu, sunt luata, remember? ci in modul ala in care razi in loc sa fii atenta la ore. Stiti ce a zis azi Adi M.? Inca mai radeam in drum spre casa. Cand profa l-a strigat pe Bogdan, am aflat si noi ca il mai cheama si Ionut. Nimic neobisnuit pana aici, insa Adi M, intreaba: stiti ce rimeaza cu Ionut?... si vine duma:Ionut... am o capra, nu mi-o futi? si aici hohotele au penetrat corpul C asa cum unele persoane nu au mai avut parte demult, asta daca au avut vreodata, nu stim, nu facem precizari eronate, da-mi place cum suna.

Recomandare

2009-02-23T14:23:00.000-08:00

Am vazut in seara asta filmul The Curious Case of Benjamin Button. Recunosc, pe mine personal, m-a impresionat pana la lacrimi, cum pot fi redate unele lucruri de care noi nu suntem constienti, dar care, cu sau fara voia noastra, se intampla. Cine s-a gandit cum ar fi sa te nasti batran si sa intineresti cu timpul? sa mearga invers secundarul de la ceas si timpul sa isi schimbe cursul pentru tine? Eu vad in general multe filme, dar acesta e unul din filmele care iti raman in minte, in gand, in suflet, genul de film care ti-l amintesti cand lumea spune: "Zi-mi, te rog, un film bun!" Nu stiu daca e devreme sau tarziu momentul in care am vazut eu filmul, spun insa ca nu e niciodata prea tarziu sa vezi un astfel de film. Cine a zis ca nu mai poti aduce in atentia cinefililor subiecte noi? ca cei dinainte au epuizat toate subiectele si temele? ei, uite, ca acest film este dovada, ca o minte stralucita poate nascoci mereu ceva nou, pentru ca nimeni nu stie totul despre viata si cu atat mai putin despre moarte. Am fost atat de cuprinsa de poveste incat am ignorat practic faptul ca in rolul principal joaca Brad Pitt.

Ce e el?

2009-02-18T14:32:00.000-08:00

Daca ar fi sa ma intorc ca ateu,
sa renunt, sa imi caut alt zeu
sa ma caut pe mine cu el
as alege de-ndata la fel.
As alege asa cum mi-e dat
de ce oare am mai cautat?
de ce oare mai cautam?
cand oricum va veni, fom afla
intr-o zi, intr-o iarna, un timp
intr-o clipa ce nu s-a oprit.

Daca nu sunt ateu, ce sunt eu?
caci pacatul e numele meu
si rusine nu e pe pamant
Daca nu sunt ateu, sunt un sfant?
Daca am intrebari, sunt raspunsuri?
daca lupt si urasc - neajunsuri
daca viata-mi doresc a schimba
ce sunt eu? ce esti tu? ce e ea?
dar mai ales.... ce e el?

Student vs Consumator

2009-02-17T12:49:00.000-08:00

Stiu ca nu am mai scris de ceva vreme, am alergat de la Iasi la Vaslui, de la Vaslui la Bucuresti si vice-versa. Am cate ceva de relatat din drumul meu la Bucuresti, dar in alta ordine de idei, prima zi din semestrul doi este prioritara. De ce? nu pentru faptul ca am stat toate cele 8 ore: 2 seminarii si 2 cursuri cu pauza de 2 ore dupa primele 2, nu pentru ca avem obiecte noi, nici pentru ca aceste obiecte noi scot din vocabularul nostru cat mai des la inaintare cuvinte ca : tehnici, promotii, reduceri, cumparator, a achizitiona, consumator, prezentare si mai ales cuvantul magic: proiect. Nu ma deranjeaza nimic din toate acestea, am vrut marketing, marketing imi doresc sa primesc, desi ni s-a spus ca asta e doar o introducere la ceea ce va urma in anul 3, putin marketing, putin timp, putine informatii probabil, in comparatie cu ce se presupune ca ar trebui sa stim in final. Ideea e ca la unul din obiectele de specializare, mai exact la Comportamentul Consumatorului, am intalnit ieri o persoana care spune tuturor studentilor ca turuie, cam asta si face si e foarte deranjant pentru bietele noastre urechi. Ceea ce mi se pare ciudat si ridicol e ca ofera solutii pentru incurajarea mediocritatii si a roboteiilor de FEAA specifici, tocmai la marketing, unde se cere originalitate, imaginatie si chestii care sa diferentieze un produs de altul. As vrea tare mult sa o intreb: oare nu si-a gresit specializarea? Dar pe stimabila oricum o deranjeaza daca cineva incearca sa isi exprime punctul de vedere. Cum mi-as putea permite eu sa concurez cu ea la turuit? Dar nu stie un mic secret: eu imi permit, ma tine si nu imi este frica sa o fac, oricare ar fi consecintele. De ce? pentru ca inainte de a fi student sunt consumator. Ce cumpar? un produs vandut de facultate, invelit frumos in diplome, laude si alte artificii, un produs care pe multi dintre noi ne costa bani frumosi si nu ne plangem ca ii dam, atata timp cat nici ei nu si-ar bate joc de ceea ce ne ofera. Am eu dreptul sa cer ce-i mai bun? am, pentru ca eu detin banii si dorinta de a cumpara produsul. De ce ni se spune ca-n afaceri toti merg pe deviza "We love your money" daca ei nu stiu cum sa iti ia banii? cum sa te convinga sa ii dai? Teoria lor se pierde in neant, nu ne ajuta cu nimic si tot eu sunt intrebata de stimabila doamna Manolica pe ce planeta traiesc? De ce m-am enervat asa tare? pentru ca ea ne invata sa simulam niste chestii si i-am zis ca in afaceri nu se face asa ceva, nu te duci cu produsul sau spotul sau sloganul si ii convingi ca e bun pentru ca l-ai intrebat pe X daca el crede ca depaseste cu mult concurenta si tot tu i-ai sugerat inainte de sedinta ca intrebarile tale vor avea raspunsuri afirmative. Doamna Manolica ati incercat sa vindeti in viata dumneavoastra ceva? a mers oare treaba asta cu: produsul meu e genial, nu-i asa? (raspunzi da, da este raspunsul). Hellooooooo.... asta nu e teatru, pentru ca mi s-a raspuns ca asa jucam o mica piesa de teatru, ca putem face orice pentru a impresiona si a lua nota mare. Asta nu e un sfat prea la locul lui sincer, vanatul notelor nu-ti va aduce pe viitor bani din senin in portofel si nu iti va plati chiria, nu te va face apreciat si/sau promovat. Dar detaliile astea stimabila a omis sa le spuna, unor naivi care spera sa ajunga marketeri. Eu am incercat sa imi exprim parerea in fata ei si sa ii spun ca astfel de simulari sunt stupide in afaceri, e ca si cum i-ai considera cretini, prosti pe toti cei cu care tratezi, incapabili sa raspunda la o intrebare sau mai multe. Nu am venit la FEAA sa invat sa simulez, sa joc teatru, daca vroiam asta, nu ca nu as fi vrut multa vreme, ma duceam la Facultatea de Arte, la actorie si punct. Produsul care il cumparam de la FEAA nu este oare expirat? nu ne vom trezi pe piata muncii si vom realiza ca am luat teapa? Mi-as dori sa va puneti intrebarea asta, conteaza, sa stiti! Cat despre stimabila doamna profesoara, sper sa am ocazia sa ii spun ca ce ne invata ea nu e manipulare, asa cum a afirmat. Eu nu vad nici o tehnica de manipulare in 4 ore de turuiala precizat (4 ore adica 2 ore seminar si 2 ore curs).

Acasa

2009-02-09T05:04:00.000-08:00

Astazi am terminat oficial toata nebunia, intr-o ora plec acasa, urmeaza o mica vacanta. Am asteptat-o cum asteapta un copil sa vina vara. Nu stiu inca rezultatele la toate examene, dar nu ma conteaza, e frumos sa te odihnesti, dupa zile intregi de nervi si agitatie. Contestatia mea la management ca si restul contestatiile, mai bine de 160, au fost facute degeaba, am stricat cu totii hartia, am ucis copacii, pentru ca notele au ramas neschimbate.
Trecand de la bucuria mea si a tuturor ce savureaza vacanta, la ce am mai facut zilele astea, in afara de examene (mariri, restante, tot aia)... Vineri seara am fost cu Bogdan intr-un fel de pub, foarte departe de casa mea, tocmai prin Dacia, la intersectia aia unde trec masinile din Canta spre Alexandru, acolo unde cand trece trenul se face o coada pana la gara, daca imi amintesc eu bine. Habar nu aveam, ca exista asa ceva acolo. Se numeste Pasadena. Ei ii spun Pasadena - locul unde se intalnesc prietenii. Eu sincer nu cunosteam pe nimeni, m-a dus Bogdan acolo, sa ne intalnim cu colegii lui de la dansuri, pentru ca saptamana trecuta au trecut de la nivelul 2 la nivelul 3. Si pentru ca una din colegele lui de la dansuri canta acolo. Prin urmare, am avut o surpriza foarte placuta, sa ii gasesc acolo pe "Baietii care canta in Taverna" cum le spune lumea si colega asta a lui, cantand LIVE muzica ce nu le apartinea, muzica veche, rock, muzica buna, placuta auzului si cu versuri in mare parte cunoscute de public. Recunosc, publicul mi s-a parut putin cam suspect, locul dragut, dar prea mic pentru live, suna prea tare, dar suna bine, asta conteaza cel mai mult cred. Am intrebat in stanga si in dreapta, am aflat ca tipa se numeste Silvia (asta am aflat chiar de la ea) si canta de curand cu baietii, 2-3 saptamani. Daca sunteti curiosi ii puteti auzi dupa ora 22:00, vineri seara in acest loc numit Pasadena. Tot aici am auzit ca sambata seara e seara karaoke, e cam departe de civilizatie ca sa zic asa, nu stiu cati stiu cum sa ajunga acolo, eu anul trecut am stat prin apropiere, la intersecxtia din Zimbru si nu stiam decat de o benzinarie in locul acela. E fix langa benzinarie, se pare ca e ceva nou, cine stie, a aparut peste noapte? Oricum eu cred ca voi mai merge sa ii ascult macar o data si de data asta pana la sfarsit, sa vad daca se incinge atmosfera. Am facut si cateva poze, sa-mi conving prietenele sa mearga si ele, data viitoare, in ciuda cartierului in care se afla locul cu pricina.
In vacanta asta promit sa citesc cateva bloguri care mi s-au recomandat de unii sau altii, de cand a aflat lumea ca am si eu blog. Daca merita, va afla lumea de ele desigur. De ce nu? Si vreau sa mai adaug si cateva reclame interzise, vazute de mine cu cateva zile in urma. Pana atunci: vacanta placuta tuturor celor care au asa ceva! Aaaa... da: si nu uitati sa votati pentru sondajul meu din dreapta.

Show them to me

2009-02-04T02:50:00.000-08:00

Azi m-am trezit cam tarziu si cand am deschis messu', inca dormind, Lucian mi-a trimis la viteza un link. Inca mai rad, nu m-am trezit bine, dar rad. Melodia e geniala, omul asta e nebun sigur. Dar macar obtine ce-si doreste, fetele ii indeplinesc dorinta din cantec. :)) Damn! Enjoy it!

Agitatia mare din mintea mea

2009-01-31T02:54:00.000-08:00

Am inceput sa scriu pe blog de mai bine de o ora, a aparut o eroare si pauza ideea mea. Cred ca era preaaaa lunga. M-am gandit sa o scurtez. Cu ce sa incep? Cu faptul ca nu vreau sa mai aud de examene si sesiune si FEAA!!! De ce? apoi ca la noi, la nimeni frate! Toti spera la note mari, unii spera sa treaca examenele si atat. Orice ar fi sperat studentii, anul asta li s-a naruit visul iar sperantele s-au dus pe apa sambetei, sau a Bahluiului, cum preferati. Si ce e si mai amuzant, e modul cum se revolta colegii mei: pe portal, postand comentarii. Nene, am facut cu totii contestatii si fraierii se sterg cu ele la fund argumentand ca e de vina mecanismul de corectare? pai puneti mana frumusel pe bate, furci, topoare si revoltati-va!!! Ca nu pe mess si pe portal se rezolva treaba. Mergeti la facultate, dati-le foc, doborati usi, spargeti capuri, ardeti pe rug vinovatii. Asa se face treaba, nu plangandu-te ca ai nota mica pe portal si nimeni nu iti explica de ce( de mentionat: nu instig la violenta, nu o recomand, doar dau idei, e o tara libera. Uneori se mai obtine dreptate si cu parul, cand ai de-a face cu vite). Colegii din anul 2 ma stiu destul de bine. De se pune de o revolta, pun pariu ca sunt cautata sa ii conduc. Sau macar propusa pentru asta. Eii si asa ma gandeam eu azi, de ziua mea ca la cei 21 de ani nu am facut copii si revolte. Copii nu e cazul, cu revoltele s-ar putea sa am noroc, e anul meu norocos. Aaa da, corect: azi e ziua mea!!! pam-pam! dar ce credeti ca trebuie sa fac de ziua? sa invat bineinteles! i-am blestemat pentru asta pana la a 13-a generatie pe toti profii din facultatea asta minunatata si mi-am promis ca neam de neamul meu nu va mai ajunge la FEAA. Examenul de ieri de la finante nu stiu cand l-am dat ca dormeam, adica am fost dar prin somn, m-am trezit dupa examen, la o cafea si apoi un ceai cu Bogdan. Aaaa da, am baut ceai in Sage Cafe, langa Biblioteca Centrala si am vazut ca au si origami, foarte frumos. Apoi am cautat amandoi patiserii in orasul asta sa dau comanda si eu de un tort. Ca doar odata in viata devin si eu majora la americani. Trebuie sarbatorit evenimentul cu mult tam-tam. S-a intors una dupa el, ee stiu eu ca ce-i al meu e cel mai bun, dar nu e de dat dragelor. Am facut rost si de o rochie minunata, dar din pacate as cam avea nevoie urgent de silicoane (lucruri de facut pe viitor, cand cresc mare- pentru lista asta e), sa fiu sigura ca nu pica de pe mine, vad eu ce si cum ajustez pana duminica seara, cand dau petrecere. Deci recapituland: beutura avem (da, beutura-cum zic betivii), tortulet avem (cu caramel chiar), invitati avem (sper sa si vina toti, ca unii sunt acasa la ei, in orasul natal), loc de petrecere avem, rochita am, baiat- sa ma duca la dans am, am.... ce-mi mai pot dori? nimic momentan. Apropos de dorit, imi place ziua mea ca toata lumea ma intreaba ce cadou vreau. Eu am incercat sa ajut, am zis ca nu vreau ceva roz sau ceva pufos, sau roz si pufos, asta restrange cu mult aria posibilitatilor cred. Poate la anu' fac o lista cu lucruri de achizionat de altii in folosul meu. Nu e rea ideea. Aaaa stiu ce mi-as mai putea dori: sa ajung bogata, asta vreau mereu de fapt, dar acum vreau pentru o alta cauza: vreau sa am o casa imensa in care sa pot invita toti cunoscutii la evenimente de genul. Nu-mi place ca a trebuit sa fiu foarte exclusivista la faza asta. Urasc asta. Dar la urma urmei, cei care conteaza, sunt cei carora le pasa de tine, nu cei care ii cunosti putin, iar ei te cunosc si mai putin, sau aproape deloc.

examene examene si iar examene

2009-01-23T10:20:00.000-08:00

Cam asta e cuvantul de baza acum. Dar dupa examenul usurel de ieri, de la merchandising mi-am propus sa iau pauza. Nu ma simt bine, nu-mi place ce urmeaza, nu-mi place econometria, o las pentru restanta. Clar. Deci azi ma rasfat cu lapte cald si biscuiti, cu bloguri dragi mie, cu filme si muzica pe gustul meu. Am fredonat in gand de dimineata Coldplay - Violet Hill. Melodia asta ma face sa ma simt bine, nu stiu de ce. Formatia in sine ma linisteste de obicei. Imi plac. Il iau pe "NU" in brate la faza cu examenul de maine dimineata si de maine invat pentru urmatorul. Promit! aaaa... mi-am amintit, netul pe laptop nu mai merge, imi da o eroare de vreo 2-3 zile. Cred ca iar am facut eu ceva gresit. Tind sa cred ca pana si laptopul vrea sa invat, nu tine deloc cu mine. Si mi-am mai amintit o faza: ieri bebe a vrut sa ma duca la teatru. Toate bune si frumoase pana am ajuns acolo: nu mai erau bilete. Mi-a parut rau, pentru ca as fi vrut sa vad o piesa ceva, nu am mai fost de cand eram in liceu la teatru, recunosc. Ma tot intreb: oare lumea asta din Iasi se culturalizeaza asa deodata toata? sau sunt prea putine sali disponibile si foarte mici? ca multe din sali erau in renovare din cate ni s-a spus. Se mai duc oare studentii la astfel de evenimente? Poate ca da, de vreme ce se vandusera toate biletele. Asta nu poate decat sa ma bucure. Am promis insa ca tura viitoare vom lua bilete din timp.

Fericirea o gasesti in lucruri marunte

2009-01-20T04:54:00.000-08:00

Nu cer prea mult pentru a fi fericita. O zi fericita din ziua mea? Ieri, cand eu faceam clatite cu finetti (in plina sesiune, stiu, ma rasfat, pentru ca o merit), iar el a batut la usa cu un buchet de 3 trandafiri rosii. Nici macar nu am stiut cum sa reactionez, oricum, imi pare rau pentru bebe, sigur nu am reactionat prea frumos. Dar l-am rasplatit cu sarutari imbibate cu clatite dulci.

A venit, a venit sesiunea

2009-01-17T11:17:00.000-08:00

A cam intrat in toti febra sesiunii, sau stresiunii - cum zic unii studenti. Exista insa mai multe bancuri care parca-s rupte din viata reala legate de perioada asta agitata ca un Pepsi. Mi-am amintit azi doua, pe care multi dintre noi le stiu cu siguranta si apoi cu zambetul pe buze am inceput sa fac orice altceva, mai putin sa invat. Adica prin urmare azi am ajuns acasa la parinti si nu stiu cand ma intorc la cartile mele, ca daca ajung la ele ma impinge pacatul sa invat ca sa zic asa. It's a "must"! Intre timp ma uit cum stimabilii pun note de'am..... beeep si asteapta contestatiile sambata intre 14-14:10 sau duminica de la 3 dimineata la 3:15, cam asa arata la ei concluzia. Note din cer, fara argumentare, afisate cu prea putin timp inainte de sesiune ca sa mai poti protesta. Ce-i drept nu toti profii sunt asa, unii te fac prost pe fata pe tot parcursul semestrului, nu te ti-o trag pe la spate in final de semestru (suna porcos, dar cam asta fac dumnealor)... ehhh noi sa fim sanatosi... vorba aia: Do I look like I care? neah .... mi-e scarba de FEAA ca de tigani, daca as avea posibilitatea sa elimin una din aceste doua "iubiri" as sta pe ganduri... ce-i drept cei din urma ies castigatori, dar as suferi enorm ca nu am reusit sa scap de spinul asta, de gaura asta neagra plina cu retardati si pitzi... eheheee... Sa va zic o vorba veche, de la Parazitii, cred ca mai exact de la Ombladon: VA IUBESC NESPUS, CA HITLER PE JIDANI!
Dar sa revin la ce se spune legat de sesiune: Sesiunea trece, studentii raman! (pe vara cred ca raman, ca nu stiu unde ar putea ramane, sau mai rau: pe veci la facultatea asta asa de cool...NOT!!!) .... si a doua: Stiti cum se desparte in silabe SESIUNE? sigur stiti: RES-TAN-TE. Mi-a placut asta, cine a zis ce-a zis cand a zis, nu pot spune despre respectivul decat: mare om, mare caracter. Cu siguranta vesnic student. Si ca sa ma mai indulcesc putin, vizionez niste chestiute pe care m-am hotarat sa le impart cu voi. Stiti, exista o vorba care spune ca animalele simt cand se apropie ceva rau, un pericol, eu cred ca avem si dovezi acum. Enjoy it!

Da-mi voie sa ma pisicesc

2009-01-15T02:20:00.000-08:00

Nu-mi interzici, dar nici nu spui ca-i bine
Te uiti mereu de parca e prima data
Cand ma privesti si tot ce vezi in graba
Sunt oare eu? Ma vezi oare pe mine?
Te las sa fii tu cel care imparte
lumea...
in alte lumi mai mici si parca-s toate
frumoase, dulci, imparatesti
Cu zane mici care se pisicesc.

Da, eu - cea care te cheama si te alunga,
Care te tine treaz cat e noaptea de lunga,
Care te roaga sa nu pleci spre dimineata,
Tot eu te scot din capul meu cand pleci.
Caci nu ma mai pot pisici la scoala
la magazin sau in autobuz
Caci daca eu fac asta ei se mira
si aerul devine mai confuz.
Doar tu ma vezi cum nu sunt zi de zi
Cum poti privi si cum ma poti afla?
Spune-le lor ca eu sunt altceva...
Spune-le lor ca vreau sa fim copii.

Spune-le lor ca sufletele noastre
mor
in crize si in razboaie
in lumea asta acra si murdara
in mine, in tine... in tot ce ne inconjoara.

Spune-le tu... si poate te inteleg
Pe mine nu m-au ascultat vreo clipa
Si am legat atatea clipe una de alta
si am privit cum timpul se risipa...
de fapt il risipeam cu constiinta
luand la cunostinta nefiinta
si am rabdat cum rabda luna cerul
si am uitat cum sa dezleg misterul.

Si azi ma pisicesc pe ascuns si cu rusine
de parca e un drog ce nu-l pot tine
de parca daca ei ma vad ma omoara
asa ne pisiceam odinioara?
daca la 20 de ani fac asta
la 40 va fi istorie...
nu imi voi putea permite sa zambesc
sa-mi amintesc cum sa ma pisicesc.
Da-mi voie tu sa fac asta cu tine
acasa, in lume...
nu ma pot abtine

Nu ma certa, nu ma privi urat
Acesta e drogul meu, ti-e cunoscut?
Si daca imi spui ca nu-mi sta bine
sa ma pisicesc...
te voi ierta
caci vreau sa te trezesc
din lumea in care azi ne scufundam
uitam sa fim... si sa iubim uitam.
Asa ca micul drog il tin ascuns
de lume il feresc sa nu mi-l fure
iar cei ce banuiesc ceva
ma acuza acum
ma cred poate un copil, o imatura,
poti tu iubi o inculpata?
da, recunosc,
ce-i drept,
Sunt vinovata
ma pisicesc... ma lasi? mi-ar fi de-ajuns.

"Nu am chef azi!!"... de proiecte

2009-01-12T01:59:00.000-08:00

Nu am timp nici sa respir, e aiurea rau de tot. A cazut pacatul pe noi studentii de la marketing, anul 2, ca maine dimineata prezentam proiectele la merchandising... pam pam! Si cum stim cu totii, multi studenti nu vor dormi la noapte in orasul Iasi. Hi hi hi!.... asta e viata de student la urma urmei. Cum spunea cineva, intreaba un student in cat timp poate invata chineza sau japoneza si el iti va raspunde: dam examen maine? :)) ... dar, uite ca tocmai asta e frumusetea anilor de studentie. Nu am timp sa vad ceva funny, sa ma bucur de o melodie noua pentru mine, de un film ceva zilele astea, dar nu-i nimic, totul e ok.

that's not my name!

2009-01-10T01:12:00.000-08:00

Dupa o seara in Star Pub, undeva intr-un colt de Tudor cu fetele mele si my boy, plus alti amici, dimineata var-mea m-a trezit cu o melodie geniala, pur si simplu mi-a ramas in cap ideea cu: "They call me Hell... They call me her... That's not my name... That's not my name." Dar mai bine sa cante tipa asta, nu eu, eu oricum cant prin casa.

Si pentru ca ziua sa fie completa voi mai adauga doua poze care mi-au inveselit dimineata:

Si desigur sa nu uitam de melodie. :D

The TING TINGS - That's not my name

Undeva la mijloc

2009-01-08T08:54:00.000-08:00

Undeva in capul meu, in mijlocul ideilor mele a rasarit una atata de puternica, incat nu stiam cui sa o spun si daca ar trebui spusa. Asa ca eu nu imi incep blogul ca majoritatea, voi sari peste detalii despre mine, le voi completa intr-o zi in care nu voi mai fi bantuita de gandul acesta fantoma. Cum ar fi trebuit sa spun si ca blogul Simonei m-a convins ca e momentul sa imi fac si eu unul, ca e cazul sa scriu undeva ideile acelea din fiecare zi, fiecare ora si minut. Dar asta e o poveste de inceput. La mijloc se afla alta idee: ideea ca am ajuns sa ma agat disperata de visele cuiva, de dorintele lui de a trece peste probleme, de increderea si puterea lui. Am ajuns sa imi doresc atat de mult ca cel pe care l-am cunoscut de curand si cu care se pare ca as putea imparti si lumea fara sa spun: "stai, tu ai luat jumatatea mai mare, o vreau eu!"... sa vreau sa fie el "the ONE". Da, cred ca oricum cu totii mai speram la un sau o "the one", la cineva cu care sa fii mai mult decat o zi, o luna, un an... sa fie perioada aceea, cea mai frumoasa din viata ta, relatia cea mai frumoasa, chiar daca nu neaparat ultima, prima, undeva in mijloc. Exista pentru fiecare undeva in trecut, prezent sau viitor o relatie magica... una care te schimba pe viata, e ca si cum noi oamenii ne-am intoarce impotriva zeilor care candva furiosi pe noi ne-au separat, pentru ca stim cu totii cred, "Mitul Androginului" povestit de un personaj de-a lui Platon, in care oamenii erau prezentati ca fiind perfecti, puternici, cu o asa incredere in sine incat ar fi putut fi deasupra zeilor, dar care aratau altfel, fiecare avea 4 maini, 4 picioare, erau parca 2 oameni din prezent uniti. Noi, cei din prezent care inca mai cautam acel ceva, oameni de care radeam atunci cand imi spuneau ca si-au gasit jumatatea, carora le raspundeam cu ironie: "eu sunt intreaga, nu am nevoie de nici o jumatate". Oamenii acestia au invins puterea zeilor, au cunoscut perfectiunea, e ironic ca eu, cea care sunt de o vesnicie singura, sau cel putin eram, eu - care stiu ca oamenii nu sunt perfecti, am ajuns la o teorie, la o concluzie: oamenii pot fi perfecti... da... atunci cand sunt cate doi. Numar magic nu mai e 3, nici 7 , nici 9 sau 6... numarul magic e 2, numai si numai atunci cand cel de-al doilea e ceea ce fara sa iti dai seama ai cautat toata viata. Oamenii pot oarecum sa asocieze poate starea de implinire sufleteasca, cu atingerea starii de Nirvana.... hmm... incep sa delirez, nu regret faptul ca m-am indoit de cei din jur, de sentimentele lor, cel mai probabil asta voi face in continuare si de-acum inainte, insa acum inteleg bietele suflete nevinovate pe care eu le criticam, pe care le dadeam ca exemplu in cazuri pierdute. Tind sa cred ca el e cel care ma poate face un caz pierdut. Pentru ca nu gasesc multitudinea aia de defecte pe care le gaseam la toti ceilalti, pentru ca pare perfect, pentru ca e destept, pentru ca stie sa imi provoace intelectul si pentru ca ma intelege... pentru ca e plin de probleme si totusi rade la gesturile mele stangaci, pentru ca adora sa ne plimbam oricand prin frig, ger, zapada... pentru ca el imi tine de cald, pentru ca viseaza sa face Transiberianul la vara, pentru ca-l innebuneste Siberia si eu bangui din cap ca mergem, chiar daca mor de frig in propria camera cu chirie din Iasi, in ianuarie, pentru ca tresare in scaun si ma strange de mana la cinema, la un film horror si are puterea de a recunoaste ca il sperie, pentru ca are rabdarea sa stea dupa mine cand merg cu fetele la cumparaturi, pentru ca il cunosc de doar cateva zile si stiu ca ii lipsesc cand nu sunt cu el, pentru ca oarecum si el imi lipseste... pentru ca nu ma suna insistent sa ma intrebe unde sunt, pentru ca vorbim amandoi odata cand vrem sa intrebam ceva, iar el are rabdare sa ma asculte, pentru ca ii place Pink Floyd ingrozitor de mult, pentru ca ma asteapta mereu cand eu intarzii si nu e suparat ca am intarziat, ci are ca argument faptul ca e vina lui, ca el vine de obicei mai devreme... in realitate vina e a mea... pentru ca ii plac la mine lucruri pe care eu le urasc. Dar nu in ultimul rand, pentru ca mi-a amintit cum e sa iti cuprinda mana o mana mai mare, care sa iti ofere siguranta, sa te protejeze, sa simti ca el e singurul care va salva lumea. E culmea culmilor, daca recitesc ce am scris, sigur sterg, asa ca nu voi reciti. Ma simt o fiinta cu multiple personalitati si desi i-am zis ca am fugit mereu de relatii, de teama sa nu ajung o Cosima, una din multiplele mele personalitati simt ca totusi este Cosima lui, care s-a trezit in clipa in care m-a luat de mana, in clipa in care eu, da eu, in cea mai friguroasa noapte din an, undeva pe langa Palat l-am sarutat si am stiut ca fac cea mai mare greseala. Sunt oameni care au atatea probleme in viata lor incat nu trebuie sa le complici viata... si totusi simt ca el nu-mi complica cu nimic viata.. cu el pare totul simplu. Nu simt fluturi in stomac, nici nu ma simt sfasiata, fara odihna. Acum e altceva, ma simt bine, ma simt bucuroasa, optimista, vad lumea cu alti ochi, desi stiu ca dupa acest vis ma voi intoarce la singuratatea mea dureroasa dar cu care m-am obisnuit, la problemele mele si la timpul meu plin cu tot felul de nimicuri, pentru a uita de mine... acum insa visez: o zi, doua, trei... visez cu el... visez pentru el, visez pentru mine... nu am insa curajul de a visa pentru noi... nu sunt atat de curajoasa, teama de a fi prizoniera cuiva sau a unui sentiment e prea mare... il va invinge stiu... si voi pleca eu... sau el... sau pacea aceasta interioara care mi-a adus-o... ceva nu e bine. Lumea ma stie altfel, eu ma stiu altfel... eu, cea care nu am incredere in barbati, sa existe oare cineva care sa imi puna capac si mie? si culmea, sa il si fi gasit deja? daca da... e bine, caci asta se va termina mai devreme de cat am crezut eu ca va incepe si voi putea sa imi vad de viata mea, de viitor, de cariera, pentru ca am afirmat mereu ca sunt o femeie de cariera... insa se pare ca si femeile de cariera mai intampina dificultati si obstacole in drumul lor. Oricum ceea ce e sigur, e ca acum dupa cateva zile diferite de restul vietii mele, s-a schimbat ceva: nu-mi mai judec prietenele, fostele prietene cred... e momentul sa le recuperez... e momentul sa le arat ca m-am inselat in privinta mea si ca nu sunt cu nimic eu mai presus decat ele... e momentul sa empatizez cu ele, dar toate asta dupa ce voi descoperi daca el nu a fost o fantasma, daca el va mai fi si saptamana viitoare sau de ziua mea langa mine... sau chiar daca nu, sentimentul pe care mi-l insufla m-a schimbat. I'm better... I think.